Româncă în vârstă de 75 de ani, cerșește în străinătate pentru a-și întreține familia în România. „Mi-a fost rușine, am plâns”

O româncă în vârstă de 75 de ani spune că își petrece iernile la Köln, unde cerșește pe una dintre cele mai aglomerate străzi comerciale, după ce, acasă, la Făgăraș, a rămas fără sprijin financiar și fără perspective de muncă.

Potrivit publicației Express, Rosa (nume fictiv pentru a-i proteja identitatea) de aproximativ cinci ani merge în fiecare iarnă în Germania și își ocupă zilnic locul pe Schildergasse, încercând să strângă bani pentru a se întreține și a mai pune ceva deoparte pentru lunile pe care le petrece în România.

Rosa povestește că a ajuns prima dată la Köln în 2020, la scurt timp după moartea soțului:

„Pentru prima dată am venit la Köln în 2020, la scurt timp după ce a murit soțul meu. În România, soțul meu ne ținea familia pe linia de plutire cu munci ocazionale. Una dintre fiicele mele și-a găsit de lucru la o firmă de curățenie în Köln și m-a adus aici.”

Femeia spune că, odată rămasă fără bani, nu mai putea întreține și încălzi casa iarna și a decis să plece și ea la muncă, în străinătate. A încercat să lucreze la curățenie, însă efortul fizic a fost prea mare:

„Nu mai aveam bani și nu mai puteam încălzi casa iarna. Așa că am decis să vin și eu la Köln. La început am făcut curățenie, ca fiica mea, dar munca a fost prea grea pentru mine. Nu am rezistat mult fizic.”

Din disperare, spune că a privit oamenii care cerșeau în centrul orașului și a luat decizia pe care o descrie drept una extrem de grea: și-a pus o păturică sub genunchi, a luat un pahar de carton și s-a așezat jos, pe stradă.

„Prima dată a fost foarte greu. Mi-a fost rușine, am plâns.”

Rosa afirmă că, în acea primă zi, a strâns suficient cât să-i ajungă pentru mai multe zile. De atunci, spune că petrece anual în jur de patru luni pe străzile din Köln, cu un program relativ fix: de la 10:30 până în jurul orei 15:00. Câștigul ar varia între 7 și 35 de euro pe zi, iar în lunile mai bune reușește să pună și ceva deoparte:

„Dacă merge bine, îmi ajunge pentru mâncare, chirie și pentru vreo 50 de euro pe lună, pe care îi pot pune deoparte pentru România.”

Femeia spune că are puține legături sociale în Köln: în afară de fiica ei și o cunoștință din cartierul Kalk, unde locuiește, nu cunoaște aproape pe nimeni și apelează rar la ajutoarele oferite de organizațiile sociale.

Totuși, ea îi descrie pe locuitorii Kölnului ca fiind, în general, săritori și afirmă că nu s-a confruntat cu probleme din partea cuiva, iar uneori primește mâncare sau haine în loc de bani.

O amintire rămâne, însă, apăsătoare și luminoasă în același timp: ajutorul constant al unei femei care îi aduce medicamente pentru diabet.

„Dacă cineva nu îmi dă bani, uneori îmi aduce mâncare sau haine. O femeie mă ajută foarte mult: este ca un înger pentru mine. Vine aproape în fiecare săptămână și îmi aduce medicamente pentru diabet.”

Rosa explică și de ce preferă să rămână retrasă: nu vorbește germană și se teme de intențiile unor trecători, mai ales când îi cer să o fotografieze pentru postări pe rețele sociale.

„Nu vreau asta. De aceea, prefer să stau mai retrasă.”

Totuși, spune că liniștea ei nu este garantată, mai ales înainte de Crăciun, când apar conflicte cu alți cerșetori:

„Atunci sunt înjurată, îmi răstoarnă paharul sau încearcă să-mi fure banii.”

Un asistent social comunitar, Friederike Bender, de la Organizația Oase, a tradus dialogul din română în germană.

Aceasta susține că sărăcia este motivul principal pentru care oamenii vin din România la cerșit și că, adesea, este vorba despre persoane aparținând unor minorități care se confruntă cu discriminare în țară.

Ea afirmă că, din experiența sa, nu se confirmă existența unei „mafii” organizate a cerșetoriei și explică de ce unele familii ajung să stea pe stradă: pentru a nu-și pierde locurile și pentru a rămâne împreună, lucru dificil în adăposturile de noapte.

„Principalul motiv pentru care oamenii vin din România aici să cerșească este sărăcia. (…) Nu există, din experiența mea, o mafie organizată a cerșetoriei. Faptul că unele familii trăiesc pe stradă are adesea motive practice, de exemplu să nu piardă cele mai bune locuri sau să poată rămâne împreună ca familie, lucru care în adăposturile de noapte nu este întotdeauna posibil.”

Rosa spune că abia așteaptă să se întoarcă acasă după iarnă, chiar dacă descrie Făgărașul drept un oraș fără viitor, afectat de declinul industrial de după comunism. Motivul reîntoarcerii rămâne familia: în afară de fiica din Köln, ceilalți copii ai ei trăiesc în Făgăraș, alături de familiile lor.

„Pentru viitor am doar dorințe modeste: o bucată de pâine în fiecare zi, nu-mi trebuie mai mult. Și încă ceva: sănătate. Sănătatea e cel mai important lucru.”