luni, 20 aprilie 2026
Informația fără granițe


Un român a dat lovitura în străinătate cu o afacere neașteptată: face înghețată pentru câini

Scris de: Mihai Diaconu , înv Comunitate Din diaspora Știri Ultimele știri - luni, 20 aprilie 2026 Etichete: , , , , , , , , ,

Un român din Craiova a ajuns să aibă succes în Germania cu o afacere neobișnuită: produce înghețată chiar și pentru câini.

Desertul destinat animalelor se comandă din timp, iar produsele sale au ajuns deja în câteva mari lanțuri de magazine.

Stabilit de 10 ani în Lüdenscheid, Germania, Viorel Vînătoru fabrică înghețată artizanală și a declarat pentru publicația Gândul că „Nemţii sunt înnebuniţi după îngheţata artizanală”.

În gelateria sa, atât stăpânii, cât și patrupedele pot primi desertul potrivit. Pentru câini, cele mai căutate variante sunt cele cu ananas și cele cu morcov cu iaurt, preparate după preferințele cerute de proprietari.

Despre rețeta destinată animalelor, românul explică: „Nu conţine lapte, zahăr alb…Nu le permite organismul să digere şi o să aibă probleme”.

În Germania, clienții sunt atenți și la ceea ce primesc animalele lor de companie, iar acest tip de produs are căutare.

Afacerea i-a adus vizibilitate, iar localnicii îi fac adesea promovare. Gelateria lui Viorel Vînătoru a găzduit în repetate rânduri promotori, iar o cutie de înghețată pentru câini se vinde cu 3,90 euro.

Dacă în România un asemenea preț i-ar putea face pe unii să ezite, în Germania comenzile sunt făcute serios și din timp.