Povestea româncei din Spania care a muncit în baruri și hoteluri deși avea o diplomă în sectorul medical. „Nu existam, eram invizibilă”

O asistentă româncă stabilită în Spania a trecut prin aproape patru ani de muncă precară și nesiguranță până când i-au fost recunoscute studiile, moment care i-a schimbat radical viața.

După validarea diplomei însă, ea a reușit să obțină stabilitate financiară și să se integreze în societatea spaniolă.

Alina Tudose, plecată din Buzău în anul 2000 și ajunsă în Castellón, în Comunitatea Valenciană, a povestit pentru EL PAÍS că, la început, s-a simțit „invizibilă”.

Avea 28 de ani când a ajuns în Spania cu o viză germană pentru care plătise o mie de mărci, echivalentul a aproximativ 500 de euro, și nu avea asupra sa decât un bilet de hârtie și un număr de telefon.

„Nu existam, eram invizibilă. Și asta în condițiile în care am 1,78 metri”, a spus ea.

Fără să cunoască limba, și-a câștigat traiul făcând curățenie în locuințe, spălând în hoteluri și gătind în baruri. Acea perioadă, descrisă de ea drept una de „disperare și frustrare”, a durat până când a reușit să își omologheze studiile medicale.

„A durat foarte mult, dar aveam un lucru foarte clar în minte”, a subliniat asistenta, adăugând că „numai cu studiile aș putea avea o viață mai bună”.

Decizia de a pleca din România a fost dificilă, mai ales pentru că și-a lăsat în urmă părinții și fiica de trei ani. Singurul punct de sprijin sigur era numărul de telefon al unui văr ajuns în Spania cu câteva luni înainte, notat de mama ei pe o bucată de hârtie.

„Nu aveam nicio adresă, nimic, doar un număr de telefon”, a povestit Alina pentru sursa citată.

În momentul în care a cerut recunoașterea studiilor, România nu făcea încă parte din Uniunea Europeană, iar procedurile erau puține sau inexistente.

Tatăl ei a strâns din țară toate actele necesare, de la foile matricole și documentele care dovedeau continuitatea studiilor până la diplomele obținute, de la învățământul secundar la școala de asistenți medicali. Toate au trebuit traduse, apostilate și validate oficial înainte să ajungă în Spania.

În mai 2002, cererea i-a fost respinsă, autoritățile considerând că pregătirea ei nu era echivalentă cu diploma universitară de asistent medical. I s-a propus, în schimb, să ceară echivalarea cu o calificare de formare profesională. Alina Tudose nu a acceptat însă.

„Am refuzat categoric. În România, la acel moment, aceasta era singura cale pentru a deveni asistentă medicală. Nu era o formare inferioară”, a explicat ea.

A depus din nou dosarul în 2003, iar răspunsul favorabil a venit în mai 2004. „Omologându-mi diploma, am obținut stabilitate economică și integrarea mea în cultura spaniolă”, a afirmat românca.

Odată cu exercitarea profesiei, și-a îmbunătățit limba, a interacționat cu mai mulți oameni și a înțeles mai bine societatea în care emigrase.

„Înainte lucram singură sau înconjurată de alți străini, în baruri ori restaurante. Cuvintele pe care le cunoșteam nu erau tehnice și nici specifice profesiei mele. Nu aveam acel contact”, a spus ea.

După omologare, Alina Tudose a început să lucreze într-un cămin privat pentru vârstnici. Pentru că România a intrat în Uniunea Europeană abia în 2007, nu putea fi angajată în instituțiile publice. Chiar și atunci, deși ea și colegele sale aveau diplomele recunoscute, contractele nu reflectau această realitate.

„Toate eram asistente medicale românce cu diplomă omologată, dar niciuna nu avea contract de asistentă medicală. Toate aveam contract de auxiliar”, a spus ea.

Mai târziu, românca a ajuns să lucreze într-o clinică de ginecologie, primul său loc de muncă din Spania cu contract de asistentă medicală, pe care l-a descris drept postul vieții sale. Acolo, spune ea, s-a simțit „ascultată, respectată și utilă”, în timp ce le însoțea pe paciente.

„Mă ocupam de planificare familială. Medicii îmi sunt și acum prieteni. Contau pe mine. Era pentru prima dată când mă întrebau ce părere am despre decizia care trebuia luată”, și-a amintit Alina Tudose.

În prezent, după 25 de ani trăiți în Spania, ea a devenit și cetățeană a acestei țări. Privind în urmă, spune că ani la rând a repetat același lucru, fără să poată dovedi.

„În toți acei ani, spuneam mereu: «Eu sunt asistentă medicală», dar, cum nu puteam demonstra asta, existau oameni care chiar râdeau, care credeau că nu este adevărat. În sfârșit puteam demonstra că da, eram”, a mărturisit ea.

Despre domeniul în care a lucrat, Alina Tudose spune că ar continua cu plăcere, însă consideră că îngrijirea vârstnicilor este tratată superficial.

„Dacă ar fi alte condiții de muncă, mi-ar plăcea enorm să continui să lucrez în asta, pentru că este un sector uitat. Este o mare greșeală. Toți îmbătrânim. Este o lipsă de respect că statul nu se preocupă, că oamenii nu se preocupă. Pur și simplu nu se vrea să se vorbească despre bătrânețe”, a declarat asistenta româncă.