Român prins pe un aeroport din Spania cu 2.000 de pachete de țigări ascunse în bagaje. Amenda pe care o riscă este uriașă
Un român a fost blocat pe aeroportul din Ibiza, în Spania, după ce autoritățile au descoperit în bagajele sale o cantitate mare de tutun de contrabandă. Marfa a fost confiscată, iar cazul a fost încadrat ca abatere administrativă, informează Diario de Ibiza.
Intervenția a avut loc la data de 8 mai 2026, în terminalul de sosiri al aeroportului din Ibiza, unde Garda Civilă și Serviciul de Supraveghere Vamală al Agenției Fiscale din Spania desfășurau un control de rutină asupra pasagerilor.
În timpul verificărilor, oamenii legii au observat un tânăr român de 23 de ani, al cărui comportament le-a stârnit suspiciuni. Acesta ajunsese la Ibiza cu un zbor din Frankfurt, Germania, după ce plecase inițial din Istanbul.
Cele două valize de cală ale pasagerului au fost supuse mai întâi unei verificări cu scannerul, apoi au fost deschise pentru control manual. În interior, autoritățile au găsit 2.000 de pachete de tutun, deci un total de 40.000 de țigări.
Potrivit datelor prezentate de autorități, produsele nu aveau timbrele fiscale obligatorii, iar valoarea lor de piață a fost estimată la 12.000 de euro.
În consecință, întreaga cantitate a fost confiscată pentru încălcarea Legii organice privind reprimarea contrabandei.
Conform normelor în vigoare, pentru astfel de abateri se aplică nu doar confiscarea mărfii, ci și sancțiuni financiare care pot ajunge între 450% și 600% din valoarea bunurilor descoperite.
