sâmbătă, 23 noiembrie 2024
Informația fără granițe


MAE recomandă turiștilor români din trei țări europene să revină în țară cât mai repede, în contextul epidemiei cu coronavirus

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - joi, 12 martie 2020 Etichete: , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Ca urmare a evoluțiilor recente ale epidemiei cu noul coronavirus în mai multe țări europene, Ministerul Afacerilor Externe a publicat pe site-ul oficial al instituției o atenționare de călătorie cu privire la trei state europene și recomandă turiștilor români care se află pe teritoriul acestora să se întoarcă în cel mai scurt timp în țară.

„Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care se află în scop turistic sau tranzitează Regatul Spaniei, Republica Franceză și Republica Federală Germania, ca, în contextul evoluțiilor epidemiei cu COVID-19 la nivel european, să ia în considerare scurtarea șederii și revenirea de urgență în România”, se arată în comunicat.

- Continuarea după publicitate -

„Până la momentul părăsirii teritoriului statelor respective, MAE reiterează recomandarea principală de a urmări informațiile care sunt comunicate de către autoritățile locale cu atribuții în domeniu și de a respecta cu strictețe recomandările acestora”, se mai precizează în comunicat.

Instituția statului român le mai recomandă totodată cetățenilor români aflați în aceste țări să se informeze în mod constant cu privire la măsurile luate de România pentru a combate răspândirea virusului COVID-19, respectiv procedura aplicată românilor la intrare în România, cum ar fi instituirea carantinei pentru cei sosiți în țară din zona roșie și intrarea în auto-izolare la domiciliu pentru persoanele sosite din zona galbenă.

Zonele în funcție de care se instituie persoanelor sosite în România auto-izolarea la domiciliu sau carantina instituționalizată se regăsesc pe pagina de internet a Institutului Național de Sănătate Publică din România (www.cnscbt.ro).

- Continuarea după publicitate -

„De asemenea, MAE recomandă cetățenilor români care intenționează să revină în România pe cale rutieră sau feroviară să se informeze cu privire la condițiile de intrare/tranzitare/ieșire de pe teritoriul statelor pe care le tranzitează.

MAE subliniază importanța informării asupra evoluției răspândirii infecției cu COVID-19 din surse oficiale – Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență și Ministerul Afacerilor Externe – și recomandă apelarea liniei de informare dedicată special cetățenilor români aflați în afara țării (004021 3202020) și gestionate de către Ministerul Sănătății pentru recomandări și alte informații suplimentare despre prevenirea și combaterea infecției cu COVID-19”

Cetățenii români de pe teritoriul celor trei state pot cere asistență consulară dacă se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, la următoarele numere de telefon de urgență:

  • Regatul Spaniei – Ambasada României la Madrid: +34 669.362.202;
  • Consulatul General al României la Barcelona: +34 661 547 853;
  • Consulatul General al României la Sevilla: +34 648 212 169;
  • Consulatul General al României la Bilbao la tel.: +34 608 956 278;
  • Consulatul României la Castellón de la Plana la tel.: +34 677 842 467;
  • Consulatul României la Ciudad Real la tel.: +34 609 513 790;
  • Consulatul României la Zaragoza la tel.: +34 663 814 474;
  • Consulatul României la Almeria la tel.: +34 682 733 408
  • Republica Franceză – Ambasada României la Paris: +33 680 713 729;
  • Consulatul General al României la Strasbourg: +33 627 050 022;
  • Consulatul General al României la Marsilia: +33 610 027 164;
  • Consulatul General al României la Lyon: +33 643 627 736
  • Republica Federală Germania – Ambasada României la Berlin: +49 160 157 9938;
  • Consulatul General al României la Bonn: +49 173 575 7585;
  • Consulatul General al României la Munchen: +49 160 208 7789;
  • Consulatul General al României la Stuttgart: +49 171 681 3450.