Moarte cumplită pentru un român în Anglia, îngropat de viu sub pământ. „Tragedia putea fi evitată”
Un român în vârstă de 33 de ani și-a pierdut viața în Anglia, după ce pereții unui șanț adânc s-au prăbușit peste el în timp ce lucra pe un șantier. La mai bine de șase ani de la tragedie, două firme au fost amendate cu un total de 1,15 milioane de lire sterline.

Potrivit The Independent, Gheorghiță Arsene, cunoscut de apropiați drept Geo, a murit la data de 24 iunie 2020, într-un șantier de pe Park Road, în Banstead, comitatul Surrey.
În acel loc era reconstruit un cămin de îngrijire, iar conaționalul nostru trebuia să înlocuiască o conductă deteriorată aflată într-o excavație adâncă de aproximativ trei metri. Șanțul fusese săpat cu un excavator de trei tone.
Gheorghiță îndepărta pământul folosind o lopată și un târnăcop în momentul în care pereții excavației au cedat brusc. Șoferul excavatorului l-a avertizat printr-un strigăt, însă muncitorul a reușit să facă doar doi pași înainte ca pământul să-l acopere.

Un coleg a alergat să ceară ajutor, iar oamenii aflați pe șantier au încercat să-i elibereze fața și corpul. Echipajele medicale sosite la fața locului nu l-au putut resuscita, deoarece cantitatea mare de pământ care îl ținea captiv făcea imposibilă efectuarea compresiilor toracice.
Decesul a fost constatat la ora 14:44, la aproximativ o oră după surpare.
Verificările ulterioare au arătat că șanțul nu era prevăzut cu niciun sistem de susținere. În plus, pământul scos din excavație fusese depozitat chiar lângă margine, sporind pericolul unei prăbușiri.
Mama sa îi donase un rinichi
În ziua tragediei, Gheorghiță și-a sunat mama, Lenuța Arsene, aflată în România. El i-a mărturisit că lucra într-un șanț adânc și că se temea ca pereții acestuia să nu se surpe.
Femeia s-a îngrijorat, însă fiul său a liniștit-o, spunându-i că „nu se va întâmpla nimic” și că lucrarea „se va termina în curând”.
Mama românului a urmărit prin videoconferință ședința în care au fost pronunțate pedepsele. În declarația sa, l-a descris pe Gheorghiță drept „un om bun”, care muncea pentru a-și întreține familia.
„Nimic nu mai este la fel. Am o depresie care mă macină și un sentiment permanent de singurătate. Toți membrii familiei au fost devastați de moartea lui Gheorghiță”, a mărturisit ea.
Între mamă și fiu exista o legătură deosebit de puternică. În trecut, după ce Gheorghiță suferise o insuficiență renală, femeia îi donase unul dintre rinichii săi.
Amenzi de 1,15 milioane de lire sterline
După un proces care a durat trei luni la Tribunalul Penal Central din Londra, Old Bailey, antreprenorul principal Appledorn Developments Limited și compania T Vaughan Limited, cunoscută ca TVL, au fost găsite vinovate de încălcarea Legii privind sănătatea și securitatea în muncă din 1974.
Judecătoarea Judy Khan KC a amendat Appledorn Developments Limited cu 500.000 de lire sterline, invocând „reducerea costurilor în detrimentul siguranței”.
Compania TVL a primit o amendă de 650.000 de lire și trebuie să achite încă 40.000 de lire reprezentând cheltuieli de judecată. Instanța a constatat că firma dispunea de sisteme de siguranță, însă acestea nu fuseseră aplicate corespunzător. Societatea are la dispoziție șase ani pentru plata sancțiunii.
Appledorn nu a fost reprezentată în instanță. Firma a intrat în lichidare în 2023, deși cu un an înainte raportase active în valoare de 2,5 milioane de lire sterline.
Managerul știa că exista un pericol
Anthony O’Connor, în vârstă de 42 de ani, managerul de contract al TVL și cel mai important responsabil al firmei prezent pe șantier în acea zi, și-a recunoscut vinovăția pentru neîndeplinirea obligațiilor privind protejarea angajaților.
Instanța a stabilit că acesta prevăzuse în mod concret posibilitatea producerii unui accident. O’Connor văzuse muncitori în șanț fără o protecție adecvată și cunoștea măsurile necesare pentru prevenirea surpării.
El a fost condamnat la 10 luni de închisoare, pedeapsă suspendată pentru 18 luni, și la efectuarea a 150 de ore de muncă neremunerată.
Avocatul său, Mark Balysz, a declarat că managerul regretă profund moartea muncitorului și propria contribuție la producerea tragediei.
„Regretă în mod evident greșeala catastrofală pe care a făcut-o atunci când a permis continuarea lucrărilor în ceea ce privește excavația”, a precizat apărătorul.
Reprezentantul legal al TVL, Prashant Popat, a susținut că întreaga companie a fost profund afectată de moartea lui Gheorghiță. El a prezentat firma, înființată în 2010 de Thomas Vaughan, drept o afacere de familie cu o echipă restrânsă și a afirmat că aceasta a cheltuit aproape trei milioane de lire pentru siguranță. Potrivit avocatului, neregulile TVL au fost mai puțin grave decât cele ale Appledorn și au reprezentat un incident izolat.
Judecătoarea a descris pierderea vieții românului drept o tragedie teribilă, care putea fi evitată în totalitate.
Inspectoratul pentru Sănătate și Securitate în Muncă din Marea Britanie a subliniat că Gheorghiță Arsene a murit deoarece nu fuseseră luate măsurile elementare de protecție împotriva riscurilor bine cunoscute ale lucrărilor de excavare.
„Moartea lui Gheorghiță Arsene a fost pe cât de îngrozitoare, pe atât de ușor de prevenit. Acest caz arată în mod dureros că, atunci când normele elementare de siguranță sunt ignorate, consecințele pot fi fatale. Atât companiile, cât și persoanele fizice au obligația legală de a-i proteja pe muncitori, iar atunci când nu o respectă, nu vom ezita să luăm măsuri. Gândurile noastre se îndreaptă astăzi către cei dragi domnului Arsene, care îi deplâng pierderea”, a transmis instituția.
