sâmbătă, 23 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Viorica Dăncilă: Pentru prima dată în istorie România poate avea un președinte femeie

Scris de: Daniela Stoica , înv Din România Știri - miercuri, 24 iulie 2019 Etichete: , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Proaspăt validată de conducerea PSD în cursa pentru Cotroceni, şefa Partidului Social-Democrat și actuala prim-ministru al României, Viorica Dăncilă, a afirmat marţi în cadrul unei conferinţe de presă, că România are „pentru prima dată în istorie” şansa să aibă un preşedinte femeie.

Conducerea centrală a PSD a votat ca Viorica Dăncilă să fie desemnată candidat al partidului pentru alegerile prezidenţiale

- Continuarea după publicitate -

Candidatul PSD pentru prezidenţiale desemnat în Comitetul Executiv Naţional urmează să fie validat în congresul din 3 august.

Social-democraţii trebuiau însă să se pronunţe şi în cazul deputatului Liviu Pleşoianu, înscris în competiţia internă la pentru desemnarea candidatului PSD. Liviu Pleşoianu, la ultimul congres pentru alegerea preşedintelui partidului, s-a clasat pe al doilea loc, după Viorica Dăncilă.

Şefa PSD şi-a exprimat speranţa că va crea „un val de încredere la nivel naţional” şi că va putea câştiga alegerile prezidențiale

- Continuarea după publicitate -

„Este un vot care mă onorează, mă responsabilizează în acelaşi timp, pentru că ştiu că nu voi intra într-o luptă foarte uşoară, ştiu că va fi o luptă foarte grea, ştiu că partidul pleacă dintr-o situaţie dificilă din punct de vedere electoral, dar am încredere în mine, în colegii mei, în puterea noastră de a ne mobiliza. Am încrederea că vom câştiga aprecierile românilor, că se vor regăsi în mesajele noastre mulţi dintre români, că vom crea un val de încredere la nivel naţional şi că putem câştiga aceste alegeri. Ştiu că este foarte greu, dar sunt convinsă că atunci când vom fi uniţi paşii noştri vor fi paşi temeinici şi că în spatele nostru nu va fi doar electoratul nostru. Vor fi şi cei pe care i-am dezamăgit şi vom face tot ce este posibil să le câştigăm încrederea. În spatele nostru vor fi românii care cred că România este a noastră, a tuturor, că la masa aceasta trebuie să stăm toţi românii, că consensul şi unitatea este mult mai importantă decât dezbinarea”, a afirmat Viorica Dăncilă.