Povestea incredibilă a unei românce adoptată în Elveția. Și-a descoperit aceeași pasiune pe care o aveau mama și bunica ei

O tânără în vârstă de 32 de ani adoptată la vârsta de un an din România, locuiește la Bellinzona, în Elveția, și lucrează ca țesătoare. În anul 2013 a plecat în căutarea familiei sale de origine și spre surprinderea ei a aflat că mama și bunica au făcut aceeași meserie.

Bellinzona este capitala cantonului Ticino din Elveția. Orașul este faimos pentru castele sale, care au fost în anul 2000 preluate pe lista patrimoniului mondial UNESCO. În preajma acestui ținut de poveste a crescut Arlena Ton de la vârsta de un anișor, atunci când a fost adoptată din România de părinții elvețieni.

În centrul orașului Arlena și-a deschis un atelier de lucru cu un magazin în care își vinde produsele țesute manual: haine, accesorii și obiecte decorative, sub marca „Zaharia”, numele ei din naștere.

Povestea acestei tinere femei este una incredibilă, scrie cooperazione.ch. Fără să își cunoască originile, fără să știe cu ce s-au ocupat rudele ei, Arlena și-a ales în viață aceeași meserie, aceeași pasiune pe care au avut-o mama și bunica ei. Când s-a hotărât să plece pe urmele familiei de origine a descoperit cu satisfacție că, „în sfârșit am găsit o explicație pasiunii mele pentru războiul de țesut, am simțit întotdeauna că am această meserie în sânge.”

O fată fermecătoare, un spirit liber

„Nu vreau copii, să ai un copil este ceva extrem de serios. Copiii mei sunt produsele pe care le creez”, spune Arlena, dar poate că nu își dorește copii din cauza suferinței pe care o poartă în sufletul său. Cea mai mică din cinci frați, nu a fost niciodată recunoscută de tatăl ei biologic. „Era un om periculos, de aceea mama m-a lăsat la spitalul din orașul în care mă născuse, voia să mă salveze de el. Apoi am fost adoptată și crescând mi-am exprimat repede dorința de a fi liberă și independentă.

Povestește cu încântare despre cum și-a regăsit rudele din România

„Aveam o fotografie cu mine bebeluș în brațele mamei. Am publicat-o pe Facebook cu speranța că o va recunoaște cineva. Era în 2013. Au trecut doi ani până m-a contactat o mătușă, apoi frații și sora mea care trăiește în Spania, la Valencia.” Arlena a plecat mai întâi să își viziteze și să-și cunoască sora: „Prima noastră îmbrățișare, pe aeroport, a fost una spontană. Era ca și cum nu ne-am fi despărțit niciodată!”

În cursul anului următor tânăra a plecat cu mașina în România pentru a-și cunoaște restul familiei de origine. „În nordul țării, la Vaslui, locuia bunica și o mătușă, în sud, la Cervenia (Teleorman)  restul familiei. Pe măsură ce mă apropiam simțeam o neliniște, îmi imaginam entuziasmul rudelor mele, în timp ce eu sunt o persoană timidă, rezervată. Totuși, odată ajunsă acolo, m-am simțit ca acasă. Cred că nu am îmbrățișat niciodată pe nimeni atât de firesc cum i-am îmbrățișat pe ei!” Mama Arlenei a murit din păcate în anul 1999.

„România este un loc fantastic!”, a declara tânăra. „Găsești acolo mari orașe moderne, dar și sate mici, unde se păstrează tradiții vechi. Bunica mea are încă wc-ul afară, în curte, iar ‘frigiderul’ e un loc construit sub pământ. În anumite zone ale țării mai circulă căruțe trase de cai.”

Dragostea pentru meșteșugul țesutului s-a născut pentru Arlena în fragedă copilărie

Avea doar 5 anișori și se afla în Egipt, într-o excursie, împreună cu părinții ei adoptivi. Acolo a văzut un bărbat care lucra la o carpetă tip tapițerie și a rămas mult timp privindu-l, fascinată de ceea ce făcea lucrătorul respectiv. Atunci a decis micuța fetiță ce se va face atunci când va fi mare: tesătoare!

„Am crescut și mi-am urmat instinctele”, a povestit tânăra țesătoare. „M-am înscris la o școală de țesătorie din Lugano, chiar dacă mulți mă descurajau spunându-mi că este o muncă fără garanții pentru viitor, din care cu greu îmi voi câștiga existența. Dar cu cât îmi spuneau să n-o fac, cu atât dorința în mine creștea și mai tare și mă simțeam împinsă spre această meserie.”

În anul 2012, într-o piață din localitatea Melide, Arlena a oferit spre vânzare pentru prima dată produsele sale și spre surprinderea ei a avut un mare succes. Acum are la Bellinzona propriul atelier, cu un magazin de desfacere în aceeași incintă. Brandul se numește Zaharia, ca și numele ei românesc de origine.