Adolescentă româncă dispărută în străinătate. Poliția apelează la ajutorul populației
UPDATE: Tânăra a fost găsită și se află împreună cu membrii familiei sale.
Știrea inițială:
O adolescentă româncă în vârstă de numai 13 ani este dată dispărută în Germania, la Sonneberg, unde locuiește împreună cu familia. Ariana-Cosmina Marila a fost văzută ultima oară luni, 14 noiembrie 2022. Familia a dat-o dispărută, iar poliția cere ajutorul populației pentru a o găsi.
Potrivit primelor informații, este posibil ca fata să fi călătorit cu trenul. Ea vorbește germana și româna.
Semnalmente: 1,60 m înălțime, aproximativ 60 de kg, păr lung, șaten deschis, ochi căprui. Este purtătoare de ochelari.
La momentul dispariției era îmbrăcată cu o geacă de culoare neagră, blugi gri și adidași albi marca Puma.
Cine a văzut-o în ultimele ore sau are informații despre unde ar putea fi este rugat să contacteze secția de poliție din Sonneberg la tel.: 03675/875-0 sau oricare altă secție.