Durerea prin care trece mama unui tânăr român mort în străinătate. „Inima mea a fost smulsă și mă simt paralizată!”
O mamă româncă îndurerată, Marta Achim, spune că „nu se va odihni” până nu află motivul pentru care viața fiului ei, Denis Petre, a fost răpusă la fragedă vârstă de 25 de ani, pe un pasaj de nivel din localitatea Grimsby, siutată în comitatul Lincolnshire din Marea Britanie.
Tânărul nostru conațional, relatează Grimsby Telegraph, a fost lovit de un tren în apropierea pasajului de pe Littlefield Lane vineri, 10 octombrie 2023, și a fost transportat la spital în „stare gravă”, conform Poliției Transporturilor Britanice.
El a fost internat la Hull pentru tratament suplimentar, dar, din nefericire, a decedat câteva săptămâni mai târziu, în cursul zilei de miercuri, 25 octombrie 2023.
Decesul lui Denis nu este tratat ca fiind suspect, iar o anchetă a fost deschisă de către medicul-legist din North East Lincolnshire, Jane Eatock. Cu toate acestea, mama lui Denis, caută răspunsuri cu privire la acea fatidică zi.
Tânărul român locuia într-o casă pe care o împărțea cu iubita sa, situată pe Hainton Avenue, la treizeci de minute de mers pe jos de pasajul de nivel și a vorbit cu mama sa cu numai 45 de minute înainte de incident.
După aflarea veștii morții fiului său, Marta a fost nevoită să lupte dur pentru a putea accepta pierderea și de atunci a fost copleșită de durere.
„Când mi s-a spus că a murit, am leșinat pe loc, nu am vrut să cred”, a spus mama lui Denis.
„Era un tânăr atât de bine crescut, grijuliu, de ajutor și respectuos. Ar fi făcut orice pentru oricine și adesea se bucura să meargă la o plimbare sau să se joace la consolă când nu era la muncă.
Când era copil, era atât de vesel și plin de viață, era pur și simplu uimitor. Îl duceam în excursii tot timpul și era și foarte pasionat de karate. Pur și simplu nu pot accepta că fiul meu nu mai este, nu trăiesc, doar respir”, a mai adăugat ea.
Știrea despre moartea fiului ei este ceva cu care Marta se luptă să înțeleagă și încă încearcă să proceseze.
„Inima mea a fost smulsă și mă simt paralizată. Băiatul meu însemna totul pentru mine și nu mă pot odihni până nu înțeleg exact ce s-a întâmplat”, a mărturisit.
Poliția Transporturilor Britanice a confirmat că decesul lui Denis nu este tratat ca fiind suspect și că nu există o investigație în curs. Ancheta completă privind moartea sa va avea loc joi, 25 aprilie 2024.