vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Germania suspendă restricțiile orare pentru tranzitarea țării către România

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - joi, 30 aprilie 2020 Etichete: , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Un comunicat al Ambasadei României în Republica Federală Germania publicat pe Facebook anunță că restricțiile orare la tranzitarea acestei țări către România vor fi suspendate începând de mâine.

„Începând cu 1 mai 2020, se renunță la tronsoanele orare stabilite anterior pentru tranzitarea teritoriului Germaniei dinspre Franța către Austria. Toate celelalte condiții stabilite prin regimul de trecere a frontierei germane rămân valabile pe mai departe”, scrie instituția română.

- Continuarea după publicitate -

Restricțiile au fost instituite la sfârșitul lunii martie în contextul pandemiei Covid-19: la punctul de trecere a frontierei franco-germane de la Goldene Bremm (Saar) pe autostrada A6 se putea trece numai în intervalul orar 10:00-16:00, iar la Iffezheim (Baden-Wuerttemberg) pe drumul național B500, doar în intervalul orar 09:00-15:00.

„Începând cu 1 mai a.c. nu va mai exista în Germania nicio restricție orară de trecere a frontierei, iar aceasta este în principiu posibilă prin toate punctele de trecere notificate, fără limitare orară. Intervalul orar stabilit de Austria pentru tranzitarea către Ungaria rămâne în continuare valabil: 17h00-01h00”, mai precizează Ambasada României în Germania.

Decizia nu exclude însă blocarea punctuală a coridoarelor în situația în care traficul va arăta o supraaglomerare rutieră de tranzit pe teritoriul Germaniei.