Grigore, mort la muncă în Spania la numai 31 de ani. Tragedia s-a petrecut sub ochii unui consătean de-al său
Iacob Grigore-Ioan, un muncitor forestier român în vârstă de 31 de ani, originar din localitatea Salva, județul Bistrița-Năsăud, și-a pierdut viața în dimineața zilei de joi, 30 mai 2025, într-un tragic accident de muncă produs într-o zonă împădurită din Vilardigo, parohia Cando, în municipiul Outes, provincia A Coruña, Spania.

Accidentul a avut loc în jurul orei 10:35, scrie El Correo Gallego, în timp ce bărbatul efectua lucrări de exploatare forestieră pentru o companie de profil.
Potrivit primelor informații, în momentul în care tăia un pin, trunchiul acestuia s-a prăbușit peste el.
Un martor – un consătean care lucra împreună cu el – a alertat imediat serviciile de urgență, semnalând că bărbatul a fost prins sub copac și că, cel mai probabil, era deja decedat.
La fața locului au intervenit echipaje de la Urgențe Sanitare Galicia-061, pompierii din cadrul parcului provincial Boiro, membrii Grupului de Intervenție GES din Noia, precum și reprezentanți ai Gărzii Civile, Poliției Locale și Protecției Civile din Outes.
Deși trupul neînsuflețit al lui Iacob Grigore-Ioan a fost eliberat de sub copac, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva, constatând decesul la fața locului.
Tânărul era rezident în localitatea Palmeira, din Ribeira, și muncea în Spania în domeniul forestier.
Tragedia a zguduit atât comunitatea de români din zonă, cât și pe colegii săi de muncă.
Potrivit informațiilor făcute publice de publicația locală Răsunetul, trupul conaționalului nostru urmează să fie repatriat în România spre sfârșitul acestei săptămâni, pentru a fi înmormântat în locurile natale.
Autoritățile spaniole au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Statisticile din Spania arată că doar în anul 2023 au fost înregistrate aproximativ 500.000 de accidente de muncă, dintre care 700 au fost mortale.
Cele mai multe dintre aceste tragedii s-au produs în domeniul exploatărilor forestiere, unde riscurile pentru muncitori sunt extrem de ridicate.