vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Îngrijitoare româncă din străinătate, a furat aur și alte bunuri în valore de 43.000 de euro de la familia pentru care lucra

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - joi, 8 august 2024 Etichete: , , ,

- Conținut sponsorizat -

O îngrijitoare româncă a fost acuzată de un furt în valoare de 42.350 de euro de la persoana asistată și a fost supusă unui proces de judecată în localitatea austriacă Wiener Neustadt.

Îngrijitoarea româncă acuzată de furtul a bunurilor de 43.000 de euro. Sursă foto: Sascha Trimmel/heute.at.

- Continuarea după publicitate -

Cu toate acestea, soțul victimei a declarat în timpul procesului că femeia româncă „a îngrijit-o foarte bine pe soția mea”, dar și că o plătea cu suma de 95 de euro pe zi, relatează publicația Heute.

Pentru a evita drumurile lungi până la Viena, soțul persoanei asistate a schimbat banca și, pe durata transferului conturilor, a depozitat trei librete de economii, ducați de aur, o brățară de aur și cheile unui seif într-o casetă de valori încuiată în casă.

Surpriza a fost mare însă atunci când a descoperit caseta goală și dulapurile răvășite. Soțul femeii îngrijite a suspectat imediat că îngrijitoarea a fost cea care a furat bunurile, iar o expertiză ADN a confirmat ulterior că urmele conaționalei noastre se regăseau pe caseta de valori.

- Continuarea după publicitate -

În fața instanței, inculpata a încercat să arunce vina asupra femeii de serviciu sau a coafezei, însă judecătoarea a crezut versiunea victimei.

Femeia româncă a fost condamnată în cele din urmă la doi ani și șase luni de închisoare, plus revocarea unei pedepse anterioare de șase luni cu suspendare (nefiind încă definitivă).

Până în prezent nu s-a găsit nicio urmă a bunurilor furate, iar persoana îngrijită de româncă a decedat între timp.