Lista consulatelor României în Spania. Adrese, numere de telefon și competența teritorială
Ambasada României în Spania dispune de opt secții consulare distribuite pe teritoriul acestei țări, care se ocupă cu eliberarea de documente pentru cetățenii români aflați în străinătate, de regulă cu sprijinul autorităților române competente. Majoritatea documentelor nu se eliberează direct, secția consulară fiind un punct de legătură între cetățeanul român aflat în afara granițelor și autoritățile din României.
La consulatele României se poate solicita: eliberarea de documente de identitate şi călătorie, procurarea de acte din România, înscrierea actelor de stare civilă emise de autorităţile spaniole, acte notariale, acordarea cetăţeniei române, permise de conducere, oficierea căsătoriei în cadrul misiunii diplomatice, paşaportul mortuar.
De asemenea, Ambasada României în Spania, prin intermediul consulatelor acordă asistență şi protecție consulară cetățenilor români care sunt în situații dificile: accidente, reținere sau arest, spitalizare etc., în limitele competențelor fixate prin legea română și în conformitate cu normele internaționale în vigoare între România și celelalte state, precum și în conformitate cu legislația locală.
Secţia Consulară a Ambasadei României la Madrid. Adresa: Av. de la Albufera, nr. 319, 28031, Madrid
Telefoane informații consulare luni – vineri între orele 09.30 – 16.30: +34 642.525.590; +34 642.525.490;
Telefon programări urgente luni – vineri între orele 09.00 – 12.00: +34 642 366 587;
Informații consulare: madrid.consul@mae.ro; contact@informatiiconsulare.ro.
Zonele de competență:
- Comunitatea Madrid;
- Castilla şi Leon (provinciile Leon, Palencia, Zamora, Valladolid, Soria, Salamanca, Avila, Segovia) Canare;
- Castilla – La Mancha (provincia Guadalajara).
Consulatul General al României la Barcelona. Adresa: Calle San Juan de la Salle 35 bis, 08022 Barcelona (Intrare pentru public: Alcoy 22)
Tel: +34 934 181 535; +34 934 340 220; +34 934 344 223;
Fax: +34 934 341 109;
E-mail: barcelona@mae.ro
Web: barcelona.mae.ro
Zonele de competență:
- Catalonia (Barcelona, Girona, Lerida, Tarragona);
- Insulele Baleare.
Consulatul General al României la Sevilla. Adresa: Avenida Manuel Siurot nr.30, cod postal 41013, Sevilla
Tel: +34 954 233 243; +34 954 624 070; +34 954 230 947; +34 954 624 053;
Fax: +34 954 627 108;
E-mail: sevilla@mae.ro
Web: sevilla.mae.ro
Zonele de competență:
- Andaluzia (provinciile Huelva, Cadiz, Malaga, Sevilla, Cordoba);
- Extremadura;
- oraşele autonome Ceuta şi Melilla.
Consulatul General al României la Bilbao. Adresa: Plaza Circular 4, 48001 Bilbao
Tel: +34 944 245 177;
Fax: +34 944 245 405;
E-mail: bilbao@mae.ro;
Web: bilbao.mae.ro
Zonele de competență:
- Galicia;
- Principatul Asturia;
- Cantabria;
- Ţara Bascilor;
- Comunitatea Forală Navarra;
- La Rioja;
- Castilla și Leon (provincia Burgos).
Consulatul României la Zaragoza. Adresa: Calle Camino de Las Torres 24, 50008 Zaragoza (Intrare pentru public: prin spatele clădirii, fostul sediu al INEM)
Tel: +34 976 481 429;
Fax: +34 976 481 779;
E-mail: zaragoza@mae.ro
Web: zaragoza.mae.ro
Zona de competență:
- Aragon.
Consulatul României la Castellón de la Plana. Adresa: Avenida de Valencia nr. 144 (esq. con Rambla de la Viuda)
Tel.: +34 964 216 172; +34 964 206 764; +34 964 216 171; +34 964 203 331; +34 964 203 234;
Fax.: +34 964 257 053;
E-mail: castellon@mae.ro
E-mail (informaţii servicii consulare): castellon.consul@mae.ro
Web: castellon.mae.ro
Zona de competență:
- Comunitatea Valenciană.
Consulatul României la Ciudad Real. Adresa: Calle Mata 37, 13004 Ciudad Real
Tel: +34 926 226 825;
Fax: +34 926 231 170;
E-mail: ciudadreal@mae.ro
Site web: ciudadreal.mae.ro
Zona de competență:
- Castilia – La Mancha (provinciile Toledo, Ciudad Real, Albacete, Cuenca).
Consulatul României la Almeria. Adresa: Carretera Huércal de Almería 46, 04009 Almería
Tel: +34 950 625 963, +34 950 624 769;
Fax: +34 950 145 217.
E-mail: almeria@mae.ro
Web: almeria.mae.ro
Zonele de competență:
- Andaluzia (provinciile Almeria, Granada, Jaen);
- Regiunea Murcia.
Consulatele onorifice ale României în Spania
Consulatele Onorifice ale României în Spania nu eliberează documente, ele urmăresc dezvoltarea relaţiilor de prietenie dintre România şi Spania, prin promovarea cooperării româno-spaniole în domeniile economic, politic, cultural, cu precădere în zonele de jurisdicţie ale acestora.