Mii de blonde sexy vor să salveze imaginea guvernului spaniol. Aberațiile unui medic român pe timp de pandemie
Nici nu știu cu ce aș putea începe pentru a-mi liniști suflețelul bântuit de cozonaci și de ouă roșii. Mă gândesc doar la IPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. La 90 de ani a fost depistat pozitiv cu coronavirus și a fost transportat de urgență cu elicopterul la București pentru tratament. Nu e nimic anormal aici. O înaltă față bisericească are dreptul la îngrijire și prețuire, desigur, nici nu încape discuție.
Cred că și trecutul său de turnător la Securitate îl îndreptățește să fie astfel îngrijit, poate și faptul că pe vremea lui Ceaușescu (1976-1977) făcea studii în Germania. N-am de unde ști. Așa suntem noi, cei care nu uităm lucruri importante din trecut. Mi-am mai adus aminte și de sutele de hectare de pădure pe care le-a primit în vremea guvernării lui Adrian Năstase, dar ne pierdem deja în detalii. Câți cetățeni simpli, în aceleași condiții precare de sănătate, ar avea parte de transport rapid cu elicopterul de la Suceava la București? Abia acum încep să mă încălzesc scriind, dar ce sens mai are… Nu-i așa? Să fim blânzi, să fim creștini până la capăt și să-i dorim însănătoșire grabnică.
Guvernul lui Pedro Sanchez este apărat cu zeci de mii de „me gusta” de blonde sexy care vizitează de câteva zile pagina de Facebook a Ministerului Sănătății. Sunt conturi false, făcute recent. Cineva a plătit o armată puternică de boți pentru a crea imaginea de simpatie universală pentru măsurile luate împotriva pandemiei. Oamenii lui Sanchez au primit ordin să verifice știrile false din online și să identifice originea lor, în special felul în care se viralizează cu atâta rapiditate. Socialiștii de la putere vor să păstreze calmul, să nu se filtreze zvonuri și proceduri care ar putea să șubrezească modul în care administrația centrală acționează în această perioadă. Nu se știe încă dacă ordinul de identificare a „vinovaților” a pornit direct de la ministrul de Interne Marlaska sau din alt eșalon. Se aruncă pisica dintr-un departament în altul, joc cunoscut și practicat destul de bine și în Spania.
„Dacă am fi fost o republică independentă, în Catalunia nu ar fi existat un număr atât de mare de morți și de contaminați cu coronavirus.” – a spus Meritxell Budo, purtător de cuvânt al guvernului catalan. Opinia publică a sărit în aer: „Ce mizerie, câtă ticăloșie naționalistă. Minciuni sfruntate.” Catalanii uită, sigur că da, că la sfârșitul lui februarie s-au strâns peste o sută de mii de oameni la Perpignan (Franța) într-un miting în sprijinul lui Carles Puigdemont, că pe 7 martie a fost suspendat în Barcelona cel mai mare târg internațional de tehnologie mobilă și că se cerea încă de pe atunci închiderea completă a granițelor catalane. Nu se știe pe ce se bazează guvernul catalan când face asemenea afirmații: pe faptul că avea suficiente materiale sanitare de protecție? Deținea informații pe care Madridul nu le avea încă? Dacă avea aceste informații atât de grave în ceea ce privește pandemia și ar fi existat dificultății în lupta cu Covid-19, de ce s-a mai organizat mitingul separatist din Perpignan? De ce s-a mai suspendat congresul de la Barcelona dacă „s-ar fi descurcat mai bine”?
Naționaliștii spanioli sunt cu sulițele în aer, a mia oară: „E o nebunie să profiți ideologic de o criză pentru a trage spuza pe propria doctrină izolaționistă, nu poți umfla propriile idei politice cu urmările unei tragedii.” Da, așa este, ați ghicit: se dezumflă circul produs de coronavirus. Reîncepe spectacolul grotesc al politicii de toate zilele. Românii noștri din Spania sunt împărțiți, cum altfel?, în tabere: „spanioli” până la moarte și „separatiști catalani” până-n pânzele albe. Cine să ne-nțeleagă și pe noi? Că suntem cu fundurile în mai multe bărci deodată.
Șomajul atinge acum cota de aproape 5 milioane de persoane în Spania. Banca Națională evaluează scăderea economiei cu 13,6%. FMI estimează doar 8,1%. Partidele spaniole încearcă să încheie un acord pentru a avea un plan economic comun cu care să meargă la Bruxelles pentru a discuta relansarea economiei iberice. Percepția publică adună doar câțiva termeni: tragedii sociale, subvenții, discriminare, clasism. Mulți au senzația că relațiile interumane nu se vor schimba, chiar dacă economia va cădea în picaj. Personal, am dubii. Dar nu e vorba despre înțelegerea mea în acest moment.
În România, medicul Adrian Streinu Cercel vine cu propuneri cel puțin stranii. Unii, mai dezinvolți și mai relaxați dialectic, le etichetează de-a dreptul fascistoide. Acesta ar dori izolarea la domiciliu pentru 3 luni de zile a persoanelor peste 65 de ani și chiar despărțirea de familiile lor. Omul este incapabil să comunice coerent, tehnic, cu date și cifre. Circulă chiar o listă cu „perlele” pe care acest medic le-a lansat în spațiul public în ultima perioadă:
„COVID-19 este de 10 ori mai slab decât virusul gripal”, „Nu purtați mască decât dacă sunteți bolnav”, „Masca mai tare vă îmbolnăvește decât vă protejează”, „Dacă folosiți toaleta cu mâna stângă, deschideți robinetul cu mâna dreaptă”, „Ce fac apa şi săpunul nu face niciun dezinfectant”, „Spălați-vă pe mâini cu apă de la robinet pentru că are clor și dezinfectează”, „Beți apă de la robinet pentru că are clor și vă protejează de coronavirus”, „Spirtul nu e bun, nu e biocid, nu dezinfectează”, „Vitamina C nu ne ajută să luptăm cu infecția COVID, e apă de ploaie”, „Virusul se ascunde în parcuri, închideți parcurile”, „Personalul medical are toate echipamentele necesare. Sunt doar istericale de moment”, „Am folosit în tratamentul pacienților cu COVID-19 tot felul de scheme, unele au folosit, altele nu”, „Românii vor putea ieşi la muncă fără restricţii spre jumătatea lunii iulie”.
Luis Enjuanes, eminent virolog al Centrului Național de Biotehnologie, speră că politicienii spanioli vor conștientiza că este nevoie de fonduri substanțiale pentru cercetare de acum încolo: „Acum primim bani mai repede, este criză și se mișcă altfel lucrurile. Dar mă tem că după ce va trece nebunia asta, se va întâmpla ca de obicei: se vor retrage finanțările și vom rămâne tot cu mâna întinsă. În ce privește Covid-19, facem în acest moment studii pe oameni cu medicamente care funcționează contra cancerului. Avem rezultate bune. Un vaccin nu va apărea pe piață mai devreme de 6-8 luni de zile. Statisticile arată doar a zecea parte din numărul total de contaminați. Să nu uităm: investițiile în cercetare înseamnă a investi în vieți umane și în economia unei țări. Lucru vizibil acum, când un virus necontrolat blochează continente întregi.”