marți, 3 decembrie 2024
Informația fără granițe


O adolescentă româncă din Spania a ajuns la Terapie Intensivă după ce a fost bătută brutal de alți minori

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - joi, 23 iulie 2020 Etichete: , , , , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

O adolescentă româncă din Spania, în vârstă de 16 ani, a ajuns în stare foarte gravă la spital după ce a fost bătută fără milă de un grup de minori în parcul Gloria Fuertes de Meco din Madrid. În urma atacului brutal, care s-a petrecut în jurul orei 20:00 din seara zilei de 5 iulie, tânăra noastră conațională a ajuns la Terapie Intensivă, în stare critică.

Mai multe mame din municipalitatea Meco susțin că un grup de băieți și fete cu vârste sub 18 ani, care-și spun „Panda El Moco”, se dedică în ultimele zile agresării altor minori. Cea mai recentă victimă a lor este Maria Cristina, o tânără româncă de 16 ani care a primit mai multe lovituri violente în zona capului, provocându-i un edem cerebral.

- Continuarea după publicitate -

Maria Cristina își poate aminti acum doar că unul dintre băieții din grup a lovit-o cu piciorul după cap, făcând-o astfel să se prăbușească la pământ, inconștientă. Din acel moment nu-și mai amintește nimic, a relatat mama fetei, Daniela Sabina Radu, pentru Aqui Madrid.

„Au lovit-o cu picioarele în cap ca și cum ar fi fost o minge de fotbal”, spune Daniela.

- Continuarea după publicitate -

Șase minori au fost denunțați pentru această agresiune

Garda civilă a confirmat că în prezent investighează agresiunea, precum și alte acuzații de furt de telefoane mobile de la mai mulți minori din municipalitatea Meco. Daniela a depus o plângere în instanță împotriva a șase minori, iar în cuprinsul plângerii femeia româncă relatează că, după ce fiica sa a rămas inconștientă la pământ, agresorii i-au izbit capul de un felinar, apoi de o bordură și, mai târziu, au trecut cu bicicletele peste ea, în timp ce membrii grupului filmau totul cu telefoanele lor mobile.

Agresiunea s-a încheiat când un prieten al fetei s-a interpus între ea și ceilalți minori și a cerut ajutorul a doi adulți care treceau prin zonă. Tânăra a fost transferată apoi de urgență la unitatea de terapie intensivă a Spitalului „La Princesa” din Madrid, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale pentru edem cerebral.

Agresorii „s-au lăudat” apoi cu acțiunile lor, pe care le-au filmat și le-au publicat pe rețeaua de socializare Instagram, după cum susțin prietenii adolescentei românce. Atacul asupra Mariei Cristina se pare că a fost înregistrat și pe telefoanele mobile ale unora dintre copiii care au participat la agresiune, dispozitive pe care Garda Civilă le are deja în custodie cu scopul de a cerceta conținutul acestora pentru a clarifica evenimentul.

Româncă atacată și sora ei au primit insulte și amenințări cu câteva zile înainte, de la unii dintre atacatori. Așadar, motivul evenimentului și-ar putea avea originea, spun rudele fetelor, în „invidia” unora dintre acești minori din cauza numărului mare de urmăritori de care sora fetei agresate se bucură pe Instagram, ceea ce a transformat-o în „ținta lor”.

Nu este prima agresiune de acest gen

Atacul a provocat indignare și îngrijorare în municipalitate. Pe grupul de Facebook care reunește locuitorii din municipalitatea Meco există mai multe comentarii care susțin că nu este prima dată când au avut loc atacuri asupra minorilor din localitate, deși nu de o asemenea gravitate. Interacțiunile de pe rețeaua socială indică același grup de adolescenți, cu vârsta cuprinsă între treisprezece și șaisprezece ani, ca fiind autorii acestor atacuri. Cristina L. confirmă că a fost amenințată „de mai multe ori” de unii dintre cei implicați acum.

- Continuarea după publicitate -

O violență similară cu cea suferită de Maria Cristina poate fi observată și în videoclipul publicat de Aquí Madrid. O altă fată, cu un tricou portocaliu și pantaloni scurți negri, este împinsă, hărțuită, insultată și urmărită în fugă și cu bicicletele, de un grup mare de minori, printre care se numără și unii dintre băieții și fetele care se presupune că au participat la atacul asupra Mariei Cristina. Ea, spre deosebire de cea din urmă, a putut să scape de urmăritorii ei.

Pentru Daniela Sabina Radu, faptul că nu s-au prezentat mai multe acuzații de agresiune, limitându-se la plângerile pentru furturile de telefoane mobile, se datorează fricii de acest grup, care acționează cu impunitate, știind că „sunt minori și că nu li se poate face nimic”.

Forțele de ordine fac apel la calm

Secția de Minori a Poliției Locale din municipalitatea Meco a publicat o notă pe grupul de Facebook, în care recunoaște agresiunea gravă care a avut loc și care a fost săvârșită de minori. Aceasta asigură că, din cauza evenimentelor care au loc ca urmare a celor întâmplate, „suntem obligați” să folosim rețeaua de socializare pentru a face un apel la „bun simț și calm”.

- Continuarea după publicitate -

Aceștia își exprimă îngrijorarea cu privire la proliferarea de mesaje de ură și răzbunare care includ publicarea de fotografii ale minorilor care sunt identificați vinovați. Ei solicită ca anchetatorilor, cu care colaborează poliția locală, să li se permită să lucreze și ca autoritățile judiciare să fie cele care să stabilească sancțiunile corespunzătoare pentru a face „dreptate victimelor”.

Miguel Ángel Moya, șeful poliției locale, confirmă pentru acest ziar că au participat între 15 și 20 de minori la acest ultim atac. Este „de neînțeles, surprinzător și nejustificabil”, spune Moya, care confirmă, de asemenea, că în zilele anterioare acestui atac, au existat mai multe incidente care au implicat alți copii.

Secția de Minori, un reper în Comunitatea din Madrid pentru activitatea sa, lucrează de ani buni cu toți băieții și fetele din municipalitate, pe care îi cunosc „ca în palmă”, potrivit cuvintelor lui Moya. De aceea, lor nu le vine să creadă ce se întâmplă în ultimele zile și acest comportament al copiilor pe care i-au identificat pare inexplicabil. Li se pare și mai ciudat pentru că atacul a fost atât de masiv, așa cum se poate observa și în videoclipul publicat.

Nicio arestare până la această oră

Cu toate acestea, șeful poliției asigură că nu există nicio justificare pentru alarmarea cetățenilor pe rețelele de socializare. El asigură că această tensiune nu se observă pe străzi, deși recunoaște că sunt mult mai puțini minori și copii pe drumuri ca urmare a atacului brutal asupra Mariei Cristina, cu privire la care astăzi continuă să adune probe pentru loviturile la nivelul capului.

- Continuarea după publicitate -

Poliția judiciară a Gărzii Civile continuă cercetările, în detaliu, deoarece sunt minori, iar până acum nu au fost arestări.