O fată de 14 ani a fost spânzurată de mâini de tatăl întors din străinătate: nu a avut suficientă grijă de fraţii mai mici
Un caz deosebit de revoltător s-a întâmplat în orașul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, unde un tată abia întors din Austria și-a spânzurat de mâini fiica în vârstă de 14 ani, cu motivul că nu ar fi avut suficientă grijă de cei 5 frați mai mici, în perioada în care părinții erau plecați la muncă în străinătate. Fata a reușit să se salveze, iar cazul a ajuns în fața judecătorilor. Tatăl, acuzat de lipsire de libertate şi violenţă în familie, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare, dar procurorii, nemulțumiți de sentință, au făcut apel.
Totul s-a petrecut la scurt timp după ce părinţii s-au întors de la muncă din Austria, scrie ziarul Adevărul
Bărbatul, în vârstă de 44 de ani, şi-a acuzat fiica că în perioada cât a fost plecat în străinătate, copila nu s-a ocupat corespunzător de cei cinci fraţi ai săi. Inițial a lovit-o cu un băţ peste corp, iar la un moment dat a scos-o cu forţa din casă, ţinând-o de mână şi a dus-o într-o magazie situată în apropiere. A luat o sfoară din rafie și a legat mâinile fiicei sale în zona încheieturilor, trecând celălalt capăt al sforii peste o grindă din lemn de la acoperiş, după care a tras de celălalt capăt al sforii, fata rămânând astfel atârnată la o oarecare înălțime deasupra solului.
Victima a reușit să se salveze
Dorința de supraviețuire a făcut-o pe tânăra copilă să lupte cu toate forțele pentru viața ei. Ea a reușit să ajungă cu picioarele la un scăunel care se afla în apropiere, a urcat pe acesta şi a ajuns cu mâinile mai sus, la grindă, unde a reuşit să desfacă sfoară cu care fusese legată. A ieșit din magazie, a trecut în curtea unui vecin și de acolo a fugit la bunica ei. Bătrâna a sfătuit-o să meargă la un centru al Protecţiei Copilului pentru a cere ajutor.
Poliția a fost informată de reprezentanţii Centrului de Primire în Regim de Urgenţă din Sfântul Gheorghe că o fată de 14 ani „ s-a prezentat într-o stare emoţională şocantă” la sediul instituţiei şi a solicitat sprijin, declarând că a fost agresată de tată. Copila prezenta echimoze pe mâini, picioare şi la nivelul încheieturilor mâinilor, ce au necesitat 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Fata fost inclusă într-un program de consiliere, întrerupând relaţia cu familia. Judecătoria Sfântu Gheorghe a dispus condamnarea tatălui la 3 ani de închisoare cu suspendare, stabilindu-i, totodată, un termen de supraveghere de 4 ani. Nemulțumiți de sentință, procurorii s-au adresat la Curtea de Apel Târgu Mureş care urmează să pronunţe sentinţa definitivă în acest caz.