Personalul casnic din Italia, salariile minime pentru 2020 prevăzute de Contractul Colectiv Național de Muncă
Ca la fiecare început de an, au fost publicate noile salarii minime valabile pentru lucrătorii din sectorul casnic, precum îngrijitoare, menajere și bone. Valorile actualizate ale salariilor pentru lucrătorii casnici pe care vi le prezentăm în acest articol sunt prevăzute de CCNL (Contratto Collettivo Nazionale di Lavoro) și sunt valabile începând de la 1 ianuarie 2020, cu efect retroactiv.
Lista cu retribuțiile salariale minime valabile pentru anul acesta, precum și valorile sumelor care trebuie plătite de angajator către lucrător pentru mâncare și cazare (vito e alloggio) au fost stabilite zilele trecute și publicate vineri, 31 ianuarie, pe site-ul Asociației DOMINA, una dintre asociațiile angajatorilor din sectorul domestic care semnează CCNL în fiecare an în urma negocierilor purtate cu sindicatele lucrătorilor casnici.
De precizat că și contribuțiile la INPS (Institutul Național de Previdență Socială) vor crește în acest an, dar până la această dată noile valori nu au fost publicate. În mod normal, INPS publică sumele actualizate ale contribuțiilor de plătit în acest sector în primele zile din luna februarie.
Mai jos vă prezentăm tabelul cu salariile minime pentru anul în curs, acesta putând fi descărcat de asemenea în format PDF pe dispozitivul dumneavoastră de aici.
Tabella minimi retributivi 2020 | |||||
---|---|---|---|---|---|
Qualifiche e mansioni contrattuali | 20,00 – 8,00 Assistenza notturna | Fino a 30 ore settimanali art.15 c.2 | 54 ore settimanali art. 15 c.1 | Art. 15 c.9 | Paga oraria |
Livello A | Conviventi | Conviventi | |||
Colf con meno di 12 mesi di esperienza | 636,71 | 4,62 | |||
Addetta alla lavanderia | 636,71 | 4,62 | |||
Addetta alla pulizia | 636,71 | 4,62 | |||
Addetta alla pulizia e addetto all’innaffiatura aree verdi | 636,71 | 4,62 | |||
Aiuto cucina | 636,71 | 4,62 | |||
Assistente ad animali domestici | 636,71 | 4,62 | |||
Operaio comune | 636,71 | 4,62 | |||
Stalliere | 636,71 | 4,62 | |||
Livello A Super | |||||
Addetto alla compagnia | 752,48 | 5,45 | |||
Baby Sitter | 752,48 | 5,45 | |||
Livello B | |||||
Colf generico polifunzionale | 578,83 | 810,36 | 5,78 | ||
Addetto alla stireria | 578,83 | 810,36 | 5,78 | ||
Autista | 578,83 | 810,36 | 5,78 | ||
Cameriere | 578,83 | 810,36 | 5,78 | ||
Custode di abitazione privata | 578,83 | 810,36 | 5,78 | ||
Giardiniere | 578,83 | 810,36 | 5,78 | ||
Operaio qualificato | 578,83 | 810,36 | 5,78 | ||
Livello B Super | |||||
Assistenza a persona autosufficiente | 998,47 | 607,78 | 868,24 | 6,13 | |
Livello C | |||||
Cuoco | 671,43 | 926,14 | 6,48 | ||
Livello C Super | |||||
Assistente a persona non autosufficiente(non formata) | 1131,60 | 984,01 | 7,35 | 6,83 | |
Livello D | |||||
Amministratore di Beni di famiglia | 1157,65 + 171,18 | 7,88 | |||
Capocuoco | 1157,65 + 171,18 | 7,88 | |||
Capogiardiniere | 1157,65 + 171,18 | 7,88 | |||
Governante | 1157,65 + 171,18 | 7,88 | |||
Istitutore | 1157,65 + 171,18 | 7,88 | |||
Maggiordomo | 1157,65 + 171,18 | 7,88 | |||
Livello D Super | |||||
Assistenza a persona non autosufficiente (formata) | 1397,89 | 1215,53 + 171,18 | 8,86 | 8,22 | |
Direttore di casa | 1215,53 + 171,18 | 8,86 | 8,22 | ||
Livello Unico | |||||
Addetto alla presenza notturna, orario | 668,54 | ||||
Per conviventi oppure per chi supera | PRANZO | CENA | ALLOGGIO | TOTALE | |
Indennità vitto e alloggio per ogni giorno | 1,96 | 1,96 | 1,69 | 5,61 | |
Part-time fino a 30 ore settimanali art.15 comma 2 | Orario continuo 6-14 | Orario continuo 14-22 | Oppure 30 ore in 3 giorni |