Povestea lui Anton, întors din străinătate: De la copil crescut la orfelinat, la salvatorul românilor abandonați de stat

Anton Varga, un copil abandonat la doar un an într-un orfelinat din Satu Mare, a devenit un simbol de speranță și salvare pentru tinerii „aruncaţi” pe străzi după vârsta de 18 ani, când nu mai sunt păstrați în sistemul de protecție a copilului.

După ce a ieşit din sistemul de protecţie a copilului, Anton a muncit, s-a căsătorit şi a plecat la muncă în Austria. A muncit ani de zile ca grădinar, apoi în construcţii, după care s-a întors acasă. Acum are trei copii.

A început să ajute case de copii, copii săraci, bătrâni, mame care de abia se puteau descurca. După câţiva ani şi-a dat seama că are nevoie de o formă juridică şi astfel a înfiinţat Asociaţia Eliezer, un centru destinat tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului.

„Eu la un an şi o lună am fost abandonat. Am fost în leagăn, la 6 ani am plecat în centrul de la Hurezu Mare până la vârsta de 18 ani. De la vârsta de 18 ani am ieşit din sistem, m-am angajat, m-am căsătorit, mi-am făcut o familie, m-am dus în străinătate, în Austria, am muncit, am muncit în Satu Mare şi am făcut Asociaţia Eliezer.

Asociaţia am făcut-o în urma nepăsării sistemului. Eu am ieşit din sistem şi pe nimeni nu a interesat de viitorul meu. Eram chiar la internat şi m-a sunat educatorul să îmi spună că de azi nu mai eşti la noi. Adică cum? Mi s-a făcut ‘încetare’. Am împlinit 18 ani. Trebuia să ies şi nu am avut unde să plec. Eu am muncit până în clasa a XII-a, am avut bani puşi deoparte şi mi-am găsit o chirie, m-am autogospodărit.

M-am gândit că e o problemă a tinerilor care se confruntă identic cu aceeaşi problemă. Sunt mulţi tineri care au ajuns pe străzi, boschetari, să se spânzure, să se ocupe cu droguri, vreo 14-15 cred că sunt în puşcărie. Decât să fie vulnerabili, mai bine să îi salvăm, să putem să îi punem pe picioare”, a declarat pentru Anton, pentru Agerpres.

În adolescență, și-a reîntâlnit familia biologică, dar nu a putut dezvolta o legătură afectivă profundă cu ei. În pofida acestui fapt, Anton a ales să-i ajute cu alimente și sprijin.

„Îmi cunosc familia. Tata e mort. Au fost la mine în clasa a X-a să mă caute, dar nu am avut nicio afecţiune faţă de ei. După ce am ieşit din sistem i-am căutat şi eu. Îi ajut, chiar şi astăzi am vorbit cu ea. Îi ajut cu mâncare, alimente, cu tot ce pot.

N-au avut posibilitate să mă întreţină, tatăl meu a murit şi decât să ajung pe stradă au decis să mă dea la casa de copii, nu au mai avut posibilitate să mă ţină. Mama a fugit de acasă, am rămas în grija bunicii. Era bunica cu patru copii, nu avea niciun ban şi atunci decât să murim de foame ne-a dat la Protecţia Copilului”, a povestit Anton.

A vorbit deschis despre abuzurile și traumele suferite în orfelinat, subliniind lipsa de compasiune și abordarea nepăsătoare a unor angajați ai statului față de copiii din sistem. Aceste experiențe l-au motivat să lucreze pentru schimbare.

Asociația Eliezer organizează diverse campanii caritabile și a reușit să achiziționeze și să renoveze o casă în Micula, oferind un adăpost tinerilor care părăsesc sistemul de protecție.

Anton subliniază dificultățile întâmpinate de acești tineri în obținerea actelor de identitate și angajarea pe piața muncii, pledând pentru schimbări legislative.

El critică nepăsarea și lipsa de implicare a unor angajați ai statului în educația și sprijinul acordat copiilor din sistem.

În prezent, Anton urmează studii universitare și are planuri ambițioase de a se implica în schimbarea sistemului la nivel legislativ, determinat să fie vocea celor uitați și neglijați de societate.

„Vreau să ajung cât de sus, să lucrez la legile astea, să schimb sistemul. Mi s-a propus acum, dar nu am acceptat pentru că vreau să văd cum merge cu Eliezerul. Nădăjduiesc ca într-o perioadă de 4 – 5 ani să ajung în comisii în Parlamentul României, pentru că e o nepăsare groaznică, mor copii, mor adulţi şi pe nimeni nu interesează. Am zis că trebuie să fiu un viu grai pentru ei, asta e menirea mea”, a concluzionat el.