Povestea soților români care au construit în Spania o afacere puternică plecând de la o gheretă. „Să lucrezi cu oamenii nu este uşor”
Doi soți români au plecat de la o gheretă au ajuns să construiască în Spania un business imobiliar de succes. O familie din România a transformat ani de muncă și un început modest într-o companie specializată în proprietăți de lux în zona Costa Blanca din provincia Alicante, în comunitatea autonomă Valencia.

Claudiu și Ronela Corle și-au început drumul în Arad, apoi și-au continuat viața în Spania. Claudiu a plecat în 1999, la vârsta de 21 de ani, în căutarea unui trai mai bun, iar până să ajungă în mediul de afaceri a trecut prin mai multe locuri de muncă grele, de la cules de portocale și spălătorie auto până la vânzări de mașini, unde a devenit rapid unul dintre cei mai apreciați angajați ai companiei.
Punctul de cotitură a venit după ce a cunoscut-o pe Ronela în România. Ea a decis să renunțe la studiile de medicină pentru a merge alături de el în Spania, unde au început să-și construiască împreună viitorul.
„Este foarte multă muncă. La început, noi aveam biroul într-o gheretă. Acolo făceam contractele, preţurile, nu ne permiteam angajaţi. Am rămas însărcinată cu Lucas, am mers până în ultima zi la muncă, am născut şi la două săptămâni, m-am întors la muncă. Să lucrezi cu oamenii nu este uşor”, a mărturisit Ronela Corle în cadrul emisiunii „Visul românesc – succes internațional” de pe Antena Stars.
Afacerea a pornit din ajutorul oferit unor cunoscuți pentru documente, conturi bancare și cumpărarea unor locuințe în Spania. După aproximativ doi ani în care au făcut acest lucru, cei doi și-au dat seama că pot dezvolta o activitate stabilă.
„Aveam foarte mulţi prieteni care îmi cereau să-i ajutăm cu actele, cu conturi bancare, cu achiziţia unor proprietăţi în Spania. După aproximativ doi ani de zile în care am tot ajutat, ne-am dat seama că putem transforma într-un business. Aşa am început.
După câteva luni de zile, deja prinsesem avânt din toate punctele de vedere. În primă fază, ne-am concentrat pe toate naţiile, apoi ni s-a părut potrivit să ne dedicăm pieţei din România.
Am vrut să oferim absolut toate serviciile necesare pentru achiziţionarea unei proprietăţi în Spania, începând de la preluarea clientului de la aeroport, până la achiziţionarea prorprietăţii şi nu numai.”
În prezent, familia Corle spune că a vândut peste 350 de proprietăți în ultimii cinci ani. Compania oferă servicii de la preluarea clienților de la aeroport până la încheierea tranzacțiilor și asistență după vânzare.
În dezvoltarea afacerii s-au implicat și cei doi copii ai familiei, activi în domenii precum auto, antreprenoriat și mediul online.

