Preoteasă româncă din străinătate, vorbește despre suferințele și speranțele românilor plecați. „Pe drum, Îl găsesc pe Dumnezeu”

Românii din Spania caută un trai mai bun, dar mulți își regăsesc credința departe de casă. Aceasta este mărturisirea Cristinei Iacob, preoteasă într-o comunitate ortodoxă românească din Salamanca, care vorbește despre viața emigranților și despre rolul Bisericii în diaspora.

Potrivit agenției de presă Basilica, Cristina Iacob trăiește de peste două decenii în Spania, unde slujește alături de soțul său comunitatea românească. Ea spune că plecarea din România nu i-a dus pe oameni spre credință în mod intenționat, însă mulți au descoperit-o tocmai în străinătate.

„Oamenii nu pleacă în diaspora ca să-L găsească pe Dumnezeu. Dar minunea este că, pe drum, Îl găsesc.”

Ajunsă în Spania la vârsta de 15 ani, împreună cu părinții și cele două surori, Cristina Iacob își amintește că la început existau puține familii românești și aproape nicio structură religioasă organizată. Situația s-a schimbat după înființarea primelor parohii ortodoxe românești, iar mai târziu, după căsătorie, ea și soțul său au primit misiunea de a merge la Lugo, unde nu aveau nici locuință, nici biserică, nici comunitate formată.

În acel oraș, spune ea, sprijinul a venit din partea Bisericii Catolice locale, care le-a pus la dispoziție o capelă și un apartament. Astfel au început slujbele, activitățile cu copiii și întâlnirile comunității românești.

Preoteasa descrie viața românilor din Spania ca fiind marcată de sacrificii: muncă grea, imposibilitatea echivalării studiilor, renunțarea la profesiile avute în România și dorul de familie. Mulți își văd părinții rămași acasă doar o dată pe an, iar distanța lasă răni greu de vindecat.

Ea spune că, în aceste condiții, biserica devine pentru mulți un loc unde regăsesc liniștea și sentimentul de apartenență. Numeroși români parcurg distanțe mari în fiecare duminică pentru a participa la Sfânta Liturghie, iar odată ajunși acolo „nu mai vor să plece”.

Cristina Iacob consideră că rolul unei preotese este acela de a fi aproape de oameni, de a asculta și de a sprijini, mai ales femeile și tinerii aflați departe de familie. În opinia sa, cei plecați din țară nu au nevoie de perfecțiune, ci de autenticitate și căldură umană.

La final, ea transmite că românii din diaspora au nevoie să se simtă primiți și nejudecați, iar comunitățile construite în jurul credinței pot transforma exilul într-un nou „acasă”.