Român ars de viu în Spania. Incendiul a pornit de la un dispozitiv de încălzire
Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 65 de ani, a fost găsit marți, 27 decembrie 2022, în interiorul unei autorulote care a luat foc în orașul spaniol Nijar din provincia Almeria (comunitatea autonomă Andaluzia).
Victima, informează canalsur.es, este de naționalitate română și locuia în vehicul de mai bine de un deceniu.
Se pare că incendiul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit produs la un dispozitiv electric pus în funcțiune în interiorul autorulotei.
La doar câteva minute după ora 6:00 din această dimineață, serviciul 112 a primit un apel de la Centrul de Urgență Sanitară 061 cu privire la un incendiu la o autorulotă situată pe strada Los Jimenez, din cartierul Los Albaricoques. Camera centrului de coordonare a alertat apoi imediat Pompierii, Garda Civilă și Poliția Locală.
După stingerea incendiului, surse sanitare au confirmat că în interiorul rulotei incendiate se afla un bărbat decedat. Inițial, nu au fost dezvăluite alte informații despre circumstanțele în care a avut loc evenimentul.
Ulterior, s-a aflat că este vorba de un bărbat în vârstă de 65 de ani, care locuia în autorulotă de aproape 11 ani și care lucra sporadic la în agricultură.
Poliția Judiciară a Gărzii Civile va trebui să determine cauzele exacte ale incendiului, deși primele cercetări sugerează că acesta ar fi fost produs din cauza unui scurtcircuit provocat de un dispozitiv electric.
Autocaravana era conectată la o priză de curent electric, iar temperatura a scăzut simțitor în timpul nopții în zona orașului Nijar, unde a ajuns la numai 3 grade Celsius, ceea ce presupune folosirea de către conaționalul nostru a unui dispozitiv electric de încălzit în autorulotă.