Un român din străinătate a strâns 100.000 de dolari din donații mințind că are un copil bolnav
Giovani Radu, un tânăr de naționalitate română în vârstă de 22 de ani, a fost arestat recent de polițiștii americani din Palm Beach (Florida) pentru opt acuzații.
Principala acuzație este înșelăciunea, deoarece a cântat la vioară pe domeniul public și a colectat donații în valoare de aproximativ 100.000 de dolari pentru a-și ajuta copilul bolnav, iar în realitate el nu avea niciun copil.
Radu se confruntă cu o listă lungă de acuzații, printre care cea de schemă organizată de înșelăciune și cea de solicitare a donațiilor caritabile sub pretext fals, potrivit Telemundo 51.
Biroul Șerifului din Palm Beach a primit apeluri de la oameni care spuneau că Radu a pretins bani în timpul spectacolului său desfășurat în parcarea unui magazin T.J. Maxx situat pe State Road 7 din Royal Palm Beach, la data 23 decembrie 2022.
Numeroase persoane care locuiesc în localitatea Royal Palm Beach au văzut deseori în centrele comerciale din zonă un tânăr cântând la vioară și cerând bani pentru copilul său bolnav.
Dar adevărul a ieșit la iveală și s-a aflat că tânărul nu are copii, însă a reușit să înșele americanii miloși. Astfel, el a adunat într-un an aproximativ 100.000 de dolari în numerar, din donațiile oamenilor.
„I-am spus tatălui meu, tati, putem te rog să-i dăm cinci dolari sau un dolar?”, povestește o tânără domnișoară care a vrut să-l ajute.
Aceasta a fost doar una dintre numeroasele persoane care au vrut să-i dăruiască ceva tânărului care, cu ajutorul vioarei și a unei pancarte, reușea să atragă compătimirea și, implicit, generozitatea oamenilor.
„L-am văzut cântând la vioară, avea un difuzor cu el și un carton”. Pe carton era scris că românul avea trei copii și cerea bani pentru mâncare și chirie. El spunea oamenilor că unul dintre copii este grav bolnav.
Potrivit raportului poliției, autoritățile au fost chemate pe 23 decembrie într-o zonă comercială situată în Royal Palm Beach, unde ofițerii au oprit un Ford Explorer care aparținea lui Radu chiar în timp ce acesta încerca să plece.
În interiorul vehiculului, polițiștii au găsit mii de dolari în numerar, opt pancarte diferite prin care se cereau donații și articole de lux de la mărci precum Prada, Gucci și Armani.
De asemenea, s-au găsit zeci de depozite bancare și tranzacții în ceea ce oficialii numesc structurare, pentru a evita cerințele federale de raportare. Extrasele de cont au dezvăluit o sumă de aproape 80.000 de dolari în numerar care a fost depusă pe parcursul anului trecut.
În urma cercetărilor, autoritățile au stabilit că Radu se află ilegal în Statele Unite și, potrivit raportului poliției, bărbatul a mărturisit că nu are copii. Raportul mai spune că Radu avea mai multe plăcuțe de înmatriculare și cărți de identitate și era chiar înarmat cu ceea ce părea a fi un pumnal improvizat.
„Da, este foarte dezamăgitor, foarte foarte foarte…”, a spus mama domnișoarei care a vrut să-l ajute pe Radu. „Dacă o persoană a dăruit bani cuiva care a înșelat-o, va ezita data viitoare înainte de a dori să ajute”.
Conaționalul nostru se confruntă cu un total de opt acuzații care includ: neînregistrarea ca organizație de caritate, nedezvăluirea informațiilor în scopuri caritabile, denaturarea pentru solicitarea de caritate, solicitarea de donații de caritate sub pretexte false, furnizarea de nume fals forțelor de ordine, purtarea unei arme ascunse în timpul unui delict și ultraj asupra unui organ de aplicare a legii.
Au fost chemați să investigheze Departamentul pentru Securitate Internă pentru Imigrare și Aplicarea Vămilor, precum și Serviciile Fiscale Interne. În același timp FBI investighează eventuale legături ale cazului. Cauțiunea stabilită de judecător a fost de 60.000 de dolari.
Fostul șef al poliției din Boca Raton, cu o experiență de peste 30 de ani în aplicarea legii, dr. Andrew Scott, a declarat pentru CBS12 News: „Polițiștii au făcut o treabă grozavă în investigarea amănunțită a acestui caz și identificarea cât de vastă și răspândită este această înșelătorie.
În loc să fii impulsiv și să dai acești bani persoanei de la colțul intersecției, concentrează-te pe o organizație caritabilă pe care o cunoști, care este de renume și care îți va oferi cea mai bună alegere pentru dolarul pe care îl donezi”.
Austin Quinn, un localnic din Royal Palm Beach a conchis: „Între YouTube și TikTok, am văzut atât de multe persoane diferite vorbind despre înșelarea oamenilor. Sunt atât de obișnuit cu asta. Este aiurea pentru că nu știi niciodată cine sunt oamenii care chiar au nevoie de ajutor”.