miercuri, 7 octombrie 2026
Informația fără granițe


Româncă de 24 de ani, ucisă în Marea Britanie de un student obsedat de un criminal în serie dintr-un serial. A înjunghiat-o de 78 de ori

Scris de: Mihai Diaconu , înv Diaspora Din lume În evidență Prima pagină Știri Ultimele știri - miercuri, 7 octombrie 2026 Etichete: , , ,

Un student la criminalistică din Marea Britanie a recunoscut că a ucis o româncă într-o cameră Airbnb pe care o pregătise în prealabil cu folie de plastic, după modelul scenelor din serialul american „Dexter”.

Tânăra, în vârstă de 24 de ani și pe nume Maria Săceanu, a suferit 78 de răni provocate cu cuțitul, iar atacatorul a încercat ulterior să-i dezmembreze trupul.

Potrivit BBC⁠, Benjamin William Day, în vârstă de 20 de ani, și-a schimbat declarația în a doua zi a procesului de la Wolverhampton Crown Court și a pledat vinovat pentru omor. El urmează să-și primească sentința pe 4 decembrie 2026.

Crima a fost comisă la data de 20 decembrie 2025, când Day avea 19 ani. Procurorii susțin că tânărul pregătise cu atenție uciderea și închiriase prin Airbnb o cameră în zona Tividale, în West Midlands.

Pereții și podeaua fuseseră acoperite cu folie de plastic, iar în încăpere se aflau obiecte pe care anchetatorii le-au asociat planului său de a comite crima și de a elimina urmele.

Maria Săceanu a fost contactată de Day prin intermediul unui site, acesta folosind un telefon separat. Procurorii au afirmat că tânărul a atras-o intenționat în locuința închiriată pentru a o ucide.

78 de răni și o tentativă de dezmembrare

După sosirea tinerei, Day a atacat-o cu un cuțit. În timpul procesului s-a arătat că Maria avea 78 de răni.

Un medic legist al Ministerului britanic de Interne a concluzionat că decesul s-a produs, cel mai probabil, din cauza leziunilor de la nivelul gâtului, care au afectat arterele carotide. Pe mâinile victimei au fost constatate și răni considerate compatibile cu încercările de a se apăra.

După crimă, Day a încercat să dezmembreze trupul tinerei, însă și-a tăiat mâna și a abandonat ceea ce acuzarea a descris drept o sarcină „macabră”.

The Sun relatează că printre obiectele trecute de tânăr pe o listă din telefon se numărau cuțite, foarfece, mască, șorț, mănuși de unică folosință, folie de plastic, bandă adezivă, pistol de capsat, produse de curățenie, lamele pentru microscop, o pipetă și saci rezistenți pentru gunoi. Obiectele au fost găsite ulterior la locul crimei.

Procurorul Rachel Brand KC a declarat că Day „o ademenise pe Maria Săceanu într-o cameră pe care o închiriase prin Airbnb” și că se pregătise să o ucidă, să scape de trup și să nu lase urme.

Planul său a eșuat însă după ce s-a rănit la mână.

A susținut că fusese atacat de un animal

După crimă, Day a părăsit proprietatea și s-a îndepărtat de locul faptei. La ora 00:50 din 21 decembrie, a sunat la numărul de urgență 999 și a cerut ajutor medical.

Imaginile surprinse de camerele purtate de polițiști îl arată cu mâna înfășurată în bandă adezivă. Tânărul a încercat inițial să explice rana spunând că fusese atacat de un animal.

„Nu știu dacă era un câine sălbatic sau o vulpe”, le-a spus el polițiștilor.

Un agent i-a atras atenția că explicația sa nu era convingătoare. Day afirmase și că banda adezivă provenea din mașina sa, deși nu putea spune unde își lăsase autoturismul.

A fost transportat la Russells Hall Hospital, unde a fost arestat în dimineața zilei de 21 decembrie, fiind suspectat de omor.

Urmele de sânge au dus la descoperirea cadavrului româncei

Poliția a ajuns la Airbnb după ce un alt client, cazat într-o cameră diferită, a observat urme de sânge și l-a contactat pe proprietar.

Persoana respectivă le-a spus anchetatorilor că a văzut mai întâi picături de sânge, iar după ce a împins ușa camerei a observat foarte mult sânge pe podea și ceea ce, de la distanță, părea a fi o păpușă întinsă pe spate.

În interior se afla însă trupul Mariei.

Anchetatorii au stabilit și o serie de asemănări între modul în care fusese pregătită camera și scenele din „Dexter”, serial care urmărește povestea unui specialist criminalist care este, în secret, criminal în serie.

Day studiase inițial jurnalismul la University of Worcester, apoi își schimbase specializarea și trecuse la biologie aplicată și criminalistică. Procurorii au arătat că devenise fascinat de serial.

La momentul arestării purta chiar un tricou kaki asemănător celui purtat de personajul Dexter Morgan. În camera Airbnb au fost găsite, de asemenea, șorț, vizieră din plastic, mănuși și un set de cuțite, obiecte comparate de acuzare cu cele folosite în serial.

Apărarea urma inițial să susțină că Day acționase în legitimă apărare și că amenajase camera pentru a filma un omagiu inspirat de „Dexter” destinat TikTok. În a doua zi a procesului însă, tânărul a renunțat la această poziție și a recunoscut omorul.

Avocatul său, Gurdeep Garcha KC, a declarat că Day înțelege natura și inevitabilitatea pedepsei care urmează, solicitând totodată întocmirea unui raport înainte de pronunțarea sentinței, având în vedere vârsta acestuia și faptul că nu avea condamnări anterioare.

Day a rămas în arest preventiv și va fi condamnat pe 4 decembrie.