sâmbătă, 28 iunie 2025
Informația fără granițe


Româncă din Germania, ucisă și zidită într-un perete de concubinul său. Pedeapsa primită de bărbat

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - joi, 26 iunie 2025 Etichete: , , , , , ,

Lehel L., un bărbat român în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la zece ani de închisoare de către Tribunalul din Stuttgart, Germania, pentru uciderea fostei sale partenere de viață, o femeie de aceeași vârstă și aceeași naționalitate, cu numele Luminița P., ale cărei rămășițe mumificate au fost descoperite aproape un an mai târziu, ascunse în spatele unui perete din casa scărilor a unei clădiri din sudul orașului.

Lehel L., 47 de ani, este suspectat că a ucis-o pe Luminița și i-a zidit trupul în peretele casei.

Potrivit anchetatorilor și instanței, crima a avut loc la începutul lunii iulie 2024, în urma unui conflict izbucnit între cei doi, relatează publicația germană Der Spiegel.

Deși nu au fost descoperite urme clare privind modul în care a fost comisă fapta, cauza exactă a morții sau un motiv precis, instanța nu a avut „nicio îndoială că inculpatul a ucis femeia”, a declarat judecătoarea în motivarea sentinței.

Se presupune că agresorul ar fi folosit un cuțit în timpul disputei, mai precizează sursa citată.

După ce și-ar fi ucis partenera, bărbatul i-a ascuns trupul în casa scărilor a imobilului în care se afla și localul deținut împreună, zidind cadavrul cu mortar pentru acoperișuri și acoperindu-l cu material izolant.

Anchetatorii la fața locului. Sursă foto: bild.de.

Ulterior, a încercat să ascundă urmele crimei, spunând unui client fidel al barului că în spatele peretelui se află un rezervor de canalizare defect, în încercarea de a justifica mirosul pestilențial care începea să se răspândească.

Martori din proces au relatat că bărbatul își agresa frecvent partenera, inclusiv în fața clienților localului. Una dintre prietenele victimei a declarat că femeia intenționa să pună capăt relației.

Mai mult, rudele și cunoscuții femeii au semnalat că aceasta nu mai putea fi contactată de mai multe săptămâni și luni, motiv pentru care au raportat dispariția sa autorităților.

Poliția a intervenit în cele din urmă cu un câine specializat în detectarea cadavrelor, iar descoperirea a fost șocantă: în spatele unui zid din casa scărilor au fost găsite rămășițele umane în stare avansată de descompunere și parțial mumificate.

Din cauza stării avansate de degradare, anchetatorii nu au putut stabili cu exactitate momentul decesului.

În timpul procesului, bărbatul și-a susținut nevinovăția, declarând: „Eu nu sunt deloc vinovat.”

Cu toate acestea, instanța a respins această apărare, considerând că probele și mărturiile sunt suficiente pentru a demonstra vinovăția sa.

Acest caz se încadrează în categoria femicidelor, un termen care definește omorârea femeilor din cauza faptului că sunt femei, de cele mai multe ori de către parteneri sau foști parteneri.

Tragedia de la Stuttgart evidențiază, o dată în plus, gravitatea violenței domestice și nevoia de protejare a victimelor înainte ca asemenea drame să se producă.

- Mai multe după publicitate -