Români întorși acasă după 25 de ani în străinătate: „Aici și urzica e mai faină decât trandafirii dincolo”

Un român care a fugit din țară cu numai câteva luni înainte de Revoluția din 1989, s-a întors definitiv acasă în 2014, după 25 de ani petrecuți în Germania. Alături de soția sa, și-a reconstruit casa părintească din județul Timiș și spune că liniștea găsită în România nu poate fi comparată cu viața dusă în străinătate.

„Aici și urzica e mai faină decât trandafirii dincolo.”, a afirmat conaționalul nostru într-un interviu pentru Libertatea.

Michael Crișan, pe numele său inițial Mihai, s-a născut în anul 1949, la Gottlob, în județul Timiș. Tatăl său avea origini sârbești și purta numele Crișanici, transformat ulterior în Crișan în timpul procesului de românizare a numelor.

După ce a ajuns în Germania, autoritățile i-au schimbat prenumele în Michael, iar bărbatul a fost nevoit să-și refacă documentele. Revenirea la numele Mihai ar presupune acum alte proceduri complicate.

„Când m-am dus în Germania, m-au făcut Michael și a trebuit să îmi refac toate actele pe Michael. Sunt cel mai român neamț”, spune el.

Înainte de plecare, Michael copilărise la Gottlob, terminase școala profesională din Biled și lucrase la stația de mașini și tractoare din localitatea natală. Ulterior, s-a mutat la Timișoara, unde a fost reglor la fabrica de ciorapi, a făcut armata la grăniceri, în Checea, iar din 1971 s-a stabilit în Lovrin și a lucrat ca ospătar.

În perioada comunistă, Michael Crișan ar fi putut părăsi legal România, deoarece mama lui era de origine germană, însă soția lui, Ileana, nu avea permisiunea să plece. Pentru a rămâne împreună, cei doi au apelat la o călăuză care urma să-i treacă ilegal în Ungaria.

Fuga a avut loc în iulie 1989. „Am găsit omul, am plătit și am plecat împreună”, își amintește Ileana Crișan.

Acasă au fost nevoiți să-și lase băiatul de numai doi ani, aflat în grija bunicii. Înțelegerea era ca aceleași călăuze să-i treacă granița și pe copil, și pe bunică, la două zile după plecarea părinților.

Promisiunea nu a fost însă respectată. „Ne-au tras în piept. Au zis că vin și soacra, și copilul cu aceiași bani, peste două zile”, povestește Michael.

„Ne-au luat banii, ne-au păcălit, nici vorbă să îi mai aducă. Am rămas cu 6.000 de mărci date”, adaugă Ileana.

Cei doi soți aveau deja o datorie de 12.000 de mărci și știau că nu se mai puteau întoarce. Și-au continuat drumul spre Germania, unde mama și fratele lui Michael locuiau din 1983, după ce plecaseră legal din România.

Începutul a fost extrem de modest, primul lor pat fiind luat din stradă, fiind scos de o persoană pentru a fi aruncat la gunoi.

După sosirea în Germania, părinții au reușit să vorbească cu băiatul prin intermediul telefonului unor vecini. Abia după Revoluție au putut să-l aducă lângă ei.

Pentru Ileana, lunile de separare au fost cea mai dureroasă perioadă a plecării.

„Eu am vrut să vin acasă cu orice risc. Am înnebunit fără copil. A fost iadul pentru mine perioada aia”, mărturisește femeia.

Muncă grea, datorii și ani fără concedii

Michael lucrase timp de 15 ani ca ospătar, iar în Germania i s-a propus același tip de serviciu. A refuzat deoarece programul era împărțit în mai multe intervale ale zilei, iar el nu avea permis de conducere.

Pregătirea profesională i-a permis să se angajeze ca lăcătuș montator, însă adaptarea nu a fost simplă. Tehnicile de sudură pe care le cunoștea erau diferite de cele folosite în Germania, unde a întâlnit tehnologii precum sudura în flux continuu și tăierea cu plasmă.

Ileana nu vorbea limba germană și a început prin a spăla vase. A avansat apoi până la postul de bucătăreasă și spune că a învățat repede limba. În paralel, a acceptat și alte activități, inclusiv curățenie, ajungând uneori să muncească 13 sau 14 ore într-o singură zi.

„Veneam acasă, aveam sânge pe mâini. Când era la restaurant o pauză de două ore, mergeam la o ginecologă și curățam clinica să primesc 20 de mărci să le pot trimite părinților”, povestește ea.

Deși Michael s-a acomodat mai ușor, soția lui spune că nu s-a simțit niciodată cu adevărat acasă în Germania. A fost privită ca străină și a acceptat numeroase munci dificile, însă legătura sa sufletească a rămas cu România.

Cei doi avertizează că plecarea în Germania nu garantează automat prosperitatea. În opinia lor, rezultatele apar numai atunci când veniturile sunt gestionate cu strictețe și o parte din bani este economisită.

Ileana spune că a cumpărat haine la mâna a doua, a renunțat la concedii și la cheltuielile considerate inutile pentru a putea achita datoria și pentru a strânge banii necesari reconstruirii casei părintești.

Chiria și costurile vieții din Germania diminuau considerabil veniturile familiei. Ambii soți lucrau inclusiv la sfârșit de săptămână, iar Ileana își ocupa ziua liberă făcând curățenie.

În România îi așteptau o mamă paralizată, un tată bolnav și o casă care necesita permanent reparații. Efortul fizic i-a provocat femeii trei hernii de disc, însă aceasta spune că nu s-a temut niciodată de muncă.

S-au întors definitiv și și-au reconstruit casa

În 2014, după un sfert de secol petrecut în Germania, soții Crișan au hotărât să revină definitiv în România. Michael mai avea șase luni până la pensionare, astfel că Ileana a plecat prima și a supravegheat singură reconstruirea locuinței din Tomnatic, județul Timiș, de unde era de loc Ileana.

Casa părintească fusese inițial renovată, dar cei doi au decis în cele din urmă să o demoleze și să ridice alta în locul ei.

În lunile în care s-a ocupat de șantier, Ileana a locuit într-un șopron, unde dormea și spăla vasele. Le pregătea muncitorilor trei mese pe zi, însă susține că unii dintre ei îi furau materiale. În acea perioadă a slăbit 20 de kilograme.

„Dormeam într-un singur șopron acolo, tot acolo spălam și vasele. Muncitorilor le dădeam trei mese pe zi și ei mă furau. Am slăbit 20 de kilograme în acele șase luni, dar am ridicat casa”, spune femeia.

Ileana este cu 11 ani mai tânără decât soțul ei și continuă să lucreze ca îngrijitoare de bătrâni în Austria.

Michael consideră că adaptarea la viața din România a fost ușurată de faptul că familia revenea des în țară și înainte de mutarea definitivă. Acum se ocupă de gospodărie, de o mică livadă și de terasele construite în jurul casei.

„A fost o trecere lină pentru că noi veneam acasă frecvent deoarece erau socrii mei aici. Acum suntem bine. Ne descurcăm. Sănătatea mea încă e bună, mă ocup de toate lucrurile. Am o mică livadă, am făcut terasele astea. Muncesc. Nu pot să stau”, explică pensionarul.

Întrebat ce apreciază cel mai mult după întoarcerea în România, Michael răspunde fără ezitare: „Aici și urzica e mai faină decât trandafirii dincolo.”

Ileana a vrut inițial să se întoarcă în Germania

Revenirea a produs însă o nouă despărțire în familie. Fiul celor doi, devenit adult și angajat în domeniul informatic, a rămas în Germania.

În primul an, Ileana a fost dezamăgită de comportamentul unor oameni din România și spune că a plâns mult, gândindu-se să plece din nou. Experiențele avute cu muncitorii care i-ar fi furat inclusiv cuie au făcut-o să se întrebe dacă luase decizia corectă.

Cu timpul, perspectiva ei s-a schimbat. Acum afirmă că nu ar mai părăsi România, unde cei doi cresc pui, au câini și duc o viață liniștită.

„În primul an am plâns mult, voiam înapoi. Acum nu aș mai pleca. Totul îmi place. Viața e liniștită. Nu putem compara viața din tinerețe cu viața de acum. Aici e vorba și de vârstă. Suntem liniștiți. Ținem pui, avem câini, ne gospodărim”, mărturisește Ileana.

Sfaturile lor pentru românii din străinătate

Soții Crișan spun că mulți români plecați în străinătate nu mai au unde să revină deoarece și-au vândut locuințele pentru sume mici și au folosit banii pentru cumpărarea unor mașini. Alții au credite și sunt dependenți de bănci, situație din care, în opinia lui Michael, se poate ieși foarte greu.

Ileana afirmă că a întâlnit persoane care se întorc în sat cu automobile de 50.000 de euro, în timp ce părinții lor nu au apă curentă în casă. Ea consideră că banii trebuie cheltuiți numai după o evaluare realistă a nevoilor și posibilităților.

Familia îi sfătuiește pe cei cărora le este dor de România să se întoarcă, cu condiția să înțeleagă că readaptarea depinde de mentalitatea fiecăruia. Michael observă că unii revin acasă, dar după numai două săptămâni își doresc să plece din nou.

Ileana este convinsă că viața în străinătate a devenit mult mai dificilă și că posibilitatea de a economisi s-a redus considerabil.

„Eu aș zice să vină toți acasă, care mai au unde să vină, să își vadă de muncă, să învețe cum e să pui un ban deoparte. Trebuie să ai o limită ca să supraviețuiești”, susține femeia.

Ea atrage atenția și asupra românilor care muncesc fără forme legale în Germania. Chiar dacă obțin venituri pe moment, lipsa asigurării și a contribuțiilor le poate lăsa fără pensie la bătrânețe.

Soții Crișan mai spun că au observat un paradox: unii oameni refuză în România munci plătite cu 20 sau 30 de lei pe oră, dar acceptă să plece în Austria, unde lucrează în podgorii pentru patru euro pe oră și trebuie să-și plătească singuri mâncarea și țigările.

Michael povestește că a așteptat fără rezultat un om pe care îl plătea cu 20 de lei pe oră pentru diferite lucrări. În cele din urmă, pensionarul și-a săpat singur șanțul necesar schimbării unei conducte și și-a văruit pomii.

Ileana consideră că generația lor avea o relație diferită cu munca. În copilărie, mergea împreună cu alți copii la porțile familiilor de germani din sat și cerea să primească activități pentru care să fie plătită, iar în vacanțe lucra în livezi.

Michael spune că experiența din Germania i-a format o disciplină profesională clară: atunci când un angajator pune la dispoziția unui muncitor uneltele și condițiile necesare, acesta trebuie să muncească pentru a produce și pentru a-și câștiga existența.