Salarizarea lucrătorilor în Spania. Salariul minim pentru anul 2020
Salariul minim în statele europene este între 300 și 2.000 de euro. Luxemburg are cel mai ridicat salariu minim (2.142 de euro pe lună), iar în Albania, aspirantă la aderarea la UE, este cel mai scăzut salariu minim. România, cu 466 de euro pe lună se află, alături de Bulgaria și Ungaria, printre țările cu cele mai scăzute salarii minime.
În Spania este prevăzut un salariu de bază pentru fiecare categorie profesională. Salariul acordat angajatului nu poate fi mai mic decât salariul minim interprofesional stabilit anual de Guvernul spaniol.
În anul 2020, pentru munca cu program complet, salariul minim interprofesional este de 950 euro/lună; 31,66 euro/zi. La acesta se adaugă valori salariale aşa cum este stabilit în convenţiile colective de muncă şi în contractul de muncă.
Sumele care compensează orice cheltuială pe care munca efectuată a generat-o nu vor fi considerate salariu (de exemplu, dacă vi se plăteşte un abonament la metrou, această sumă nu este considerată salariu). Cheltuielile de la locul de muncă, generate de anumite nevoi, nu se consideră salariu.
Salariul trebuie prevăzut în contractul de muncă.
Salarizarea lucrătorilor, precum şi condiţiile de muncă şi prestaţiile sociale, vor fi prevăzute în contractul individual de muncă, în conformitate cu legislaţia în vigoare pentru lucrătorii spanioli care au aceeaşi profesie şi calificare.
Statul de plată
Statul de plată este chitanţa care justifică primirea salariului şi cuprinde următoarele elemente:
- salariul de bază;
- sporuri: de exemplu pentru vechime;
- valoarea orelor suplimentare, sumele cuvenite pentru transport, prime de producţie, întreţinere, gazdă etc.;
- alte elemente prevăzute în convenţia colectivă ce se aplică angajatorului respectiv.
Puteţi solicita societăţii la care vă desfăşuraţi activitatea să vă acorde o chitanţă de plată odată cu salariul. Păstrarea acestui document este foarte importantă deoarece:
- demonstrează că între angajator şi dumneavoastră există o relaţie de muncă;
- demonstrează că vi se acordă un salariu pentru activitatea prestată;
- permite calcularea indemnizaţiei de şomaj, boală profesională, pensionare şi poate folosi pentru eventuale reclamaţii.
Cum se soluţionează în Spania litigiile între patroni şi angajaţi?
Litigiile ce pot surveni între patronii spanioli şi lucrătorii români se vor soluţiona în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei în vigoare în Spania. Puteţi înainta o reclamaţie aici, către Inspecţia Muncii, inclusiv în limba română sau puteți trimite un denunț online aici şi puteţi apela la un avocat, pentru consultanţă juridică sau reprezentare în instanţă.
Informațiile au fost preluate din Ghidul lucrătorului român în Spania, actualizat în aprilie 2020 și pus la dispoziție de Amabasada României în această țară.