Spania: A fost prins Gheorghe, românul care și-a omorât fostul cumnat, de aceeași naționalitate cu el
Judecătoria din Zaragoza a decretat detenție provizorie și fără cauțiune pentru Gheorghe J., bărbatul român în vârstă de 54 de ani, acuzat de uciderea vecinului său, fost cumnat cu el, Ion Valentin R., de 48 de ani.
Gheorghe l-a lovit pe Ion intenționat cu mașina pe un drum de pământ, lângă Parc Samà din Cambrils, în Tarragona, apoi s-a dat jos și l-a bătut, ca să fie sigur că va muri, după care s-a făcut nevăzut, relatează El caso.
Cei doi bărbați, care fuseseră cumnați, erau de mult timp în conflict pentru proprietatea unor terenuri pe care le achiziționaseră printr-un sistem de acțiuni și pe care Gheorghe J. susținea că îi aparțineau.
După o lungă perioadă de dușmănie, pe 12 februarie, Gheorghe a decis să-l omoare pe Ion.
L-a călcat cu mașina pe un drum rural care leagă Cambrils de Vinyols i els Arcs și, după ce l-a lovit, a coborât din mașină, un Opel Astra, și i-a dat mai multe lovituri în cap pentru a se asigura că îl ucide.
După ce a făcut toate acestea, a fugit spre Zaragoza, unde s-a refugiat în casa unui amic. Nu a luat în calcul, însă, că în acea casă locuia și un membru al familiei victimei, care aflase despre moartea lui Ion din presă, și l-a denunțat la Poliția Națională.
Poliția spaniolă a anunțat imediat „Mossos d’Esquadra” (Poliția Cataloniei), care îl căuta pe Gheorghe de zile întregi, fără succes.
Și asta pentru că Ion nu a murit imediat, ci la puțin timp după sosirea agenților de poliție la locul crimei și a putut să le spună că a fost vecinul său cel care l-a călcat cu mașina cu intenția clară de a-l ucide.
În ciuda tuturor eforturilor echipajelor medicale ale Sistemului de Urgențe Medicale (SEM), Ion Valentin a decedat, iar Poliția a deschis o investigație pentru crimă.
Agenții Diviziei de Investigații Criminale (DIC) au interogat rude și cunoștințe ale victimei. Una dintre surorile lui Ion Valentin a declarat că Gheorghe fusese închis o perioadă în țara sa natală, România, și că de fiecare dată când avea probleme cu justiția încerca să fugă în străinătate.
Polițiștii au emis un mandat de arestare, datorită căruia poliția spaniolă a putut să-l identifice în apartamentul în care se ascundea, în cartierul San José din Zaragoza.
În momentul arestării, acuzatul a refuzat să facă declarații, spunând că va vorbi doar în fața unui judecător.