Tânără româncă, moarte tragică printre străini la numai 20 de ani. Familia sa se zbate să-i repatrieze trupul neînsuflețit
Ioan Măsură, un român care locuiește în Roquetas de Mar, provincia spaniolă Almeria din comunitatea autonomă Andalucia, trece prin clipe de coșmar în această perioadă după ce fiica sa a murit la o fragedă vârstă, departe de el.
Din cele relatate de publicația spaniolă Diario de Almeria, tânăra noastră conațională se numea Denisa Alexandra Măsură Oltean și avea numai 20 de ani.
Ea deținea atât cetățenie română, cât și spaniolă, iar când a decedat se afla în Japonia, mai precizează sursa citată.
Familia tinerei românce fost lovită de o profundă durere și, pe lângă suferința pe care este nevoită să o înfrunte, trebuie să facă față și unor costuri foarte mari pentru repatrierea corpului său.
Denisa, care visa de mică să călătorească în lume, a devenit însoțitoare de zbor, lucrând pentru companiile aeriene Flynas și Emirates, iar recent se stabilise în Japonia, un loc care a fascinat-o dintotdeauna.
Din nefericire, la sfârșitul lunii august, proprietarul apartamentului în care locuia a găsit-o decedată.
Deși primele rapoarte medicale sugerează că moartea sa ar fi survenit din cauze naturale, familia nu exclude deschiderea unei anchete suplimentare pentru a clarifica circumstanțele decesului.
Cu toate acestea, prioritatea imediată a familiei este să o aducă acasă pe Denisa, dar costurile repatrierii și procedurile legale și funerare se ridică la aproximativ 30.000 de euro, o sumă imposibil de acoperit fără sprijin financiar.
Din acest motiv, tatăl Denisei a lansat o strângere de fonduri pe platforma GoFundMe pentru a acoperi cheltuielile necesare.
Într-un mesaj emoționant, el le-a mulțumit celor peste 400 de persoane care au contribuit cu donații, suma strânsă depășind 10.000 de euro, care era obiectivul campaniei, în numai câteva zile de la inițierea campaniei.
„Vă mulțumim pentru sprijinul și generozitatea voastră. Fără ajutorul vostru, nu am fi reușit să începem repatrierea. Este totul pentru noi”, a transmis compatriotul nostru pe platforma de strângere de fonduri.
Oameni cunoscuți și anonimi s-au mobilizat pentru a susține familia îndurerată în această perioadă dificilă.
Foștii colegi de muncă ai Denisei o descriu ca fiind o persoană plină de viață, pasionată de meseria sa și de călătorii, pasiuni pe care le împărtășea frecvent pe rețelele sociale.
„Era mereu entuziastă și gata să aducă un zâmbet pe chipul celor din jur”, au povestit colegii săi din aviație.
Pierderea ei prematură a lăsat un gol imens în inimile celor care au cunoscut-o și au iubit-o, iar repatrierea corpului în România este văzută de familie ca un ultim pas necesar pentru a-i oferi un rămas-bun demn și pentru a-i garanta odihna eternă.