vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Tot mai mulți români din diaspora ajung zilnic la București. Cei mai mulți provin din Anglia

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Știri - miercuri, 8 aprilie 2020 Etichete: , , , , , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Gabriela Firea, primarul general al Bucureștiului a declarat marți, 7 aprilie, că numărul de români proveniţi din diaspora şi care ajung zilnic în Bucureşti este de peste 300, fiind de aproape trei ori mai mare decât în urmă cu două-trei săptămâni, informează Agerpres.

Nu toți se opresc în Capitală, ci sunt repartizați către județele de domiciliu: „Dacă până acum două-trei săptămâni veneau spre Bucureşti şi intrau în Capitală circa o sută – o sută şi ceva de persoane, acum sunt zile în care vin şi peste 300 de persoane. E adevărat că a început să se facă această selecţie: cei care sunt cu buletin de Bucureşti sau Ilfov rămân în Capitală în locaţiile noastre. Restul merg către judeţele unde au domiciliul şi le asigurăm transportul”, a precizat Firea într-o intervenţie pe Facebook.

- Continuarea după publicitate -

Odată ajunse în aeroport, persoanele care trebuie să intre în carantină şi care nu provin din Bucureşti-Ilfov, sunt duse la centrele indicate de către prefecturi, cu mijloace de transport puse la dispoziţie de ISUBIF şi de STB.

Viceprimarul Aurelian Bădulescu a menționat că cei mai mulți dintre pasagerii care ajung în această perioadă pe aeroportul din otopeni provin din Anglia: „Ţinem legătura în permanenţă cu comunităţile de români care în acest moment vin spre ţară şi, în mod special, vreau să vă spun că Anglia este ţara unde cei mai mulţi români deja s-au pus în mişcare spre România. Totodată, datele şi informaţiile pe care le avem de la punctele de trecere ale frontierei ne indică un număr crescut de persoane care urmează să vină în ţară”, a spus Bădulescu.

Gabriela Firea a dat asigurări că Primăria Capitalei va pune la dispoziţie spaţii suficiente pentru toţi românii care se întorc în ţară. Primarul a ținut să precizeze că marea majoritate a persoanelor aflate în carantină respectă regulile de convieţuire, sunt respectuoase şi civilizate, dar au existat şi câteva situaţii în care s-a distrus mobilierul, s-au jignit poliţiştii, asistenţii sociali sau cadrele medicale. În astfel de cazuri, s-au aplicat sancţiuni contravenţionale.

- Continuarea după publicitate -

Începând cu data de 5 aprilie, ora 23.00, s-au suspendat toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni din România spre Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Turcia și Iran și din aceste țări către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, conform Ordonanței Militare nr. 7 din 04.04.2020. Ministerul Afacerilor de Externe efectuează, în limita permisă de condițiile impuse de autoritățile țărilor respective, să repatrieze cetățenii români ne-rezidenți în aceste state, precum turiștii sau muncitori sezonieri.