UK: O nouă rută de avion spre România va fi lansată în această vară de British Airways
Compania britanică din sectorul transportului aerian, British Airways, a anunțat că va lansa patru rute noi de zbor în această vară, dintre care una va fi spre România, iar celelalte trei spre Polonia și Letonia.
Potrivit unui comunicat de presă emis de compania menționată mai sus, ruta va face legătura între aeroportul Londra-Heathrow și cel din Cluj-Napoca, iar zborurile vor fi efectuate de trei ori pe săptămână.
Data la care va fi efectuat primul zbor este 2 iulie 2021, iar prețul pentru un bilet de avion pe această rută pornește de la 95 de lire sterline. Doritorii pot să efectueze deja rezervarea de pe site-ul companiei.
„Noile rute măresc planul companiei aeriene și vor funcționa de la începutul lunii iulie, pe toată durata verii. Toate zborurile vor fi deservite de la Heathrow, Wroclaw funcționând de două ori pe săptămână, iar Gdansk, Riga și Cluj-Napoca funcționând de trei ori pe săptămână”, se precizează în comunicat.
British Airways va lansa, de asemenea, începând cu data de 28 iunie 2021, și o rută spre Italia. Zborurile vor fi efectuate tot din aeroportul Heathrow și vor ajunge în centrul Peninsulei, la Perugia.