sâmbătă, 23 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Un microbuz cu 10 români la bord s-a răsturnat pe o autostradă din Austria după ce a lovit un TIR. Două persoane grav rănite

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - sâmbătă, 3 octombrie 2020 Etichete: , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Un microbuz care circula pe autostrada Welser, în dreptul localității Pucking din districtul austriac Linz-Land, s-a răsturnat cu roțile în sus în seara zilei de vineri, 2 octombrie 2020, după ce a lovit un TIR care circula în fața sa. La bordul microbuzului se aflau șoferul și alți 9 pasageri, toți provenind din România, informează publicația austriacă Laumat.at.

 

- Continuarea după publicitate -

Din primele informații reiese că șoferul microbuzului ar fi tamponat un TIR condus de un cetățean sârb, atunci când a ajuns la joncțiunea Haid, apoi a derapat și a lovit parapetul de pe partea dreaptă a carosabilului. În urma impactului cu parapetul, microbuzul s-a rostogolit până a ajuns cu roțile în sus.

„Zece persoane au fost implicate în accident, dintre care trei au fost rănite – două grav și una ușor rănită. Când am sosit (la locul accidentului – n.r.) am constatat că un microbuz se afla răsturnat pe carosabil. După investigații suplimentare, s-a descoperit apoi că zece persoane se aflau în el. Pasagerii au fost transportați aproape toți la spital și, din cele zece persoane, doar trei au fost rănite, iar restul, mulțumesc lui Dumnezeu, au scăpat nevătămate. Provocarea cea mare a fost că erau români, operațiunea trebuia să se desfășoare în limba engleză. Crucea Roșie a intervenit cu cinci ambulanțe și doi medici la fața locului”, a declarat pentru sursa citată Wolfgang Rabeder, ofițer de serviciu de la Crucea Roșie Linz-Land.

- Continuarea după publicitate -

Persoanele rănite au fost transportate la spitalele UKH și la Kepler Uniklinikum din Linz, au mai precizat autoritățile austriece.