Un român a plecat la muncă în străinătate și nu mai dă niciun semn de viață. Poliția și familia cer ajutorul populației
Buș Ioanel-Augustin, în vârstă de 58 de ani, din comuna Poieni, județul Cluj, a fost dat dispărut după ce familia nu a mai reușit să ia legătura cu el, în timp ce se afla la muncă în Germania.

Rudele sunt tot mai îngrijorate, iar polițiștii cer sprijinul populației pentru găsirea lui.
Potrivit Cluj24, la nivelul Secției 8 Poliție Rurală Huedin a fost depusă o sesizare prin împuternicire avocațională privind dispariția bărbatului din Poieni.
Familia a povestit că Buș Ioanel-Augustin se află la muncă în Germania, însă, de o perioadă, nu a mai răspuns la apelurile telefonice și nici la mesajele trimise prin rețelele de socializare.
Lipsa oricărui semn de viață din partea lui a trezit suspiciuni și o puternică neliniște în rândul apropiaților, fratele său fiind cel care a decis să apeleze la ajutorul poliției.

Pentru a ușura identificarea, autoritățile au făcut publice semnalmentele bărbatului: are aproximativ 1,80 metri înălțime, în jur de 90 de kilograme, ochi căprui și părul cărunt.
„Persoanele care pot furniza orice informaţii despre bărbat, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.
Orice detaliu, oricât de mic, poate fi esențial pentru a-i da de urmă lui Buș Ioanel-Augustin și pentru a liniști familia care îl așteaptă cu sufletul la gură.
