miercuri, 22 aprilie 2026
Informația fără granițe


VIDEO | Au coborât dintr-un avion care venea din străinătate și s-au luat la bătaie, pe un aeroport din România. Trei persoane arestate

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din România În evidență Știri Ultimele știri - miercuri, 22 aprilie 2026 Etichete: , , , , ,

O dispută pornită într-un avion care venea din străinătate s-a transformat, după aterizare, într-o bătaie în toată regula la Terminalul Sosiri al Aeroportului Internațional București Băneasa-Aurel Vlaicu. Intervenția poliției s-a încheiat cu reținerea a trei persoane pentru 24 de ore.

Imagine de la locul incidentului. Sursă foto: captură video Republika News.

Polițiștii Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene „Henri Coandă” au fost sesizați, la data de 21 aprilie 2026, că „în zona Terminalului Sosiri, mai multe persoane ar avea o altercație”. La fața locului au fost identificate cinci persoane implicate, toate fiind duse la audieri.

Verificările făcute ulterior au arătat că trei dintre acestea „ar fi călătorit cu avionul pe ruta Germania – România, conflictul izbucnind în timpul zborului”.

După coborârea din aeronavă, tensiunile nu s-au stins, iar polițiștii au precizat că „la sosirea în zona terminalului aeroportului Băneasa, doi dintre participanți s-ar fi lovit reciproc”.

Scandalul s-a amplificat când „în altercație ar fi intervenit alți 2 bărbați, cunoscuți ai unuia dintre primii, care i-ar fi lovit la rândul lor pe bărbatul și pe femeia cu care cunoscutul acestora se afla în conflict”.

Având în vedere gravitatea incidentului și faptul că totul s-a petrecut într-un spațiu public aglomerat, anchetatorii au continuat cercetările.

Polițiștii au anunțat că „în urma probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii față de 3 persoane, pentru 24 de ore”.

Cei vizați urmează să fie prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, cu propunere legală.

Dosarul este deschis pentru lovirea sau alte violențe și pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, iar ancheta continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care a început conflictul.