VIDEO | Un șofer român de TIR s-a tamponat cu un avion de mici dimensiuni pe o autostradă din străinătate
Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 12:00 de sâmbătă, 4 decembrie 2021, pe autostrada A62 din Germania, în dreptul localității Höheinöd din landul Renania-Palatina.
Potrivit publicației germane Bild, un șofer român de TIR, care circula pe autostrada menționată mai sus, s-a trezit din senin cu un avion de mici dimensiuni în fața automarfarului pe care-l conducea.
Din primele investigații ale polițiștilor germani reiese că pilotul avionului, un bărbat în vârstă de 72 de ani, zbura din Franța către Saxonia Inferioară când a fost nevoit să facă o aterizare de urgență și a decis să aterizeze pe podul Schwarzbachtal de pe autostrada germană A62.
Șoferul român de TIR nu a reușit să evite impactul cu avionul, dar, din fericire, nici pilotul și nici conaționalul nostru nu au suferit răni grave, se arată într-un comunicat publicat de poliția germană.
„Evaluările inițiale arată pagube de 60 000 de euro”, au mai precizat polițiștii germani în comunicat.
Autostrada A62 a fost închisă timp de circa 6 ore, pe acel sens de mers, mai informează autoritățile locale.