Visul unui cuplu de români din străinătate s-a îndeplinit. Își deschid un restaurant prin care promovează România
Alina și Chris Căldărariu, doi tineri de naționalitate română, au sosit împreună în Statele Unite acum nouă ani, cu două vise clare în gândurile lor: să întemeieze o familie și să împărtășească cultura românească pe meleagurile americane. Primul vis s-a împlinit odată cu nașterea celor trei copii ai cuplului. Foarte curând, cei doi își vor împlini și cel de-al doilea vis, relocându-și restaurantul și barul Transilvania din Fairfield în East Haven (ambele orașe sunt situate în statul Connecticut), relatează New Haven Register.
Această relocare înseamnă o evoluție a afacerii conaționalilor noștri, în care un simplu loc de vânzare a mâncării la pachet se va transforma într-un restaurant adevărat, cu bar și divertisment prestat în direct. Cei doi au spus că noua locație a restaurantului a făcut, de fapt, parte din ideea lor inițială.
Imobilul situat pe 23 Main St. care găzduiește restaurantul a fost construit în anul 1706, fiind una dintre cele mai vechi clădiri din Connecticut. Ei au precizat că noul spațiu arată exact ca o clădire similară celor din mediul urban al României anilor 1800.
„Este exact ceea ce vă așteptați dacă mergeți într-un castel Dracula și în toate castelele din jurul Transilvaniei”, a explicat Chris. „Așadar, acesta seamănă exact și ne simțim ca acasă”.
De la pereții din lemn la decorațiunile realizate în România și la terasa cu vedere la râul Farm, Alina a subliniat că își dorește ca clienții săi să experimenteze cu adevărat atmosfera din România. Chiar și despre numele restaurantului, ea a menționat că se scrie „Transilvania” în loc de „Transylvania”, pentru a reflecta ortografia comună pe care oamenii o pot vedea în România.
„La un moment dat, vom avea divertisment în direct, așa că vom găzdui trupe muzicale și vor putea experimenta dansul românesc și ținutele tradiționale”, a adăugat Alina.
În fața unui șemineu generos, Alina a spus că va integra locului respectiv aspectul turistic al țării sale natale, etalând fotografii și materiale care să prezinte frumusețea locurilor lor de origine. „Observăm că mulți americani merg la castel (castelul lui Dracula din Bran – n. r.) și se întorc, dar vrem să le spunem că sunt mai multe despre Transilvania”, a continuat ea.
Ideea restaurantului le-a venit cu ani în urmă, când soții Căldărariu lucrau în Insulele Bermude. Alina a spus că a observat faptul că mulți americani habar nu aveau despre cultura lor românească și mâncarea est-europeană.
„Ei nu știu exact cine a fost Dracula – Vlad Țepeș”, a spus ea. În consecință, Cafe Transilvania din Fairfield s-a deschis în anul 2020. Chris a recunoscut că, deși au văzut de atunci locația din East Haven, nu au vrut să-și asume riscul în timpul pandemiei, dar sunt plini de recunoștință pentru proprietarul clădirii care i-a așteptat aproape trei ani.
Datorită faptului că afacerea cu mâncare la pachet a depășit spațiul inițial, cuplul a căutat să se mute într-un loc în care să se poată dezvolta.
Pentru clienții care nu sunt familiarizați cu mâncarea românească și europeană de Paște, Alina a dezvăluit că aceasta se bazează pe cartofi și carne de porc: „Este multă carne de porc. Gătim carne de porc în 1.000 de moduri diferite”.
Printre felurile populare din meniu se numără gulaș de pui, sarmale, ficat de pui prăjit la tigaie, ciorbă de burtă și ciorbă de perișoare. Ceea ce este special la mâncarea est-europeană, potrivit Alinei, este că „ei încă gătesc de la zero”.
„Facem totul de la zero, inclusiv sosul, prepararea cărnii, marinada, încercăm să lucrăm cu fermele locale și cu distribuitorii locali ca ingredientele să fie cât mai proaspete”, a spus Alina.
În calitate de bucătar al restaurantului, Chris a recomandat clienților săi sarmalele, gulașul maghiar și mititeii tradiționali românești. Rețetele felurilor de mâncare servite în restaurant provin de la ei și de la familiile de origine, deoarece părinții lor au lucrat în industria ospitalității timp de mai bine de trei decenii.
Restaurantul și Barul Transilvania este programat să aibă o deschidere pe 15 octombrie, cu marea inaugurare pe 22 octombrie, dacă inspecțiile și licențele vor decurge conform planului.
Cu puțin înainte de cele două date de deschidere, Alina a mărturisit că a primit o cantitate „covârșitoare” de feedback-uri de la locuitorii din East Haven, locurile fiind deja rezervate în fiecare weekend, cu excepția unuia, până pe data de 3 decembrie.
„Comunitatea este uimitoare aici”, a explicat conaționala noastră. „Am avut peste 150 de oameni care m-au contactat prin mesaje, mesaje text, apeluri telefonice. Este un sentiment plăcut și nici măcar nu am început!”, conchide Alina.