Doi părinți români au încercat să-și scoată din țară copiii ascunzându-i în portbagaj. Minorii nu aveau documente
Deoarece nu aveau documente valabile de călătorie, pentru a putea ieși cu ei din România, doi soți români au încercat să-și scoată copiii din țară ascunzându-i în portbagajul mașinii. Părinților li s-a deschis dosar penal și sunt anchetați acum pentru participaţie improprie la tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră din Timișoara, episodul s-a petrecut duminică, 13 martie 2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad. Un cetățean român, alături de care călătorea și soția lui, ca pasager, s-a prezentat la vama Cenad cu autoturismul personal pentru a ieși din țară.
În urma unui control fizic efectuat de polițiști de frontieră asupra autovehiculului, în interiorul portbagajului au fost găsiți trei minori, aceștia fiind ascunși sub mai multe pături. Polițiștii de frontieră au stabilit apoi identitatea celor trei minori, în vârstă de 6, 7 și 11 ani, și că aceștia erau copiii celor doi soți aflați de la bordul autoturismului.
Adulții le-au spus polițiștilor că au fost nevoiți să apeleze la această metodă deoarece doi dintre copii aveau pașapoartele expirate și cel de-al treilea nu avea niciun document valabil pentru a putea călători în afara țării. Cei doi părinți au declarat că doreau să ajungă în Germania.
„În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare sub aspectul săvârşirii infacţiunii de participaţie improprie la tentativa de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar la finalizare urmează să fie luate măsurile legale ce se impun”, au precizat polițiștii de frontieră.