Spania: un român cumpără alimente pentru victimele pandemiei. Din propriul buzunar a ajutat zeci de familii

Primesc un mesaj în telefon: „Paul, știu de un român care a umplut o sută și ceva de sacoșe cu alimente pentru cei aflați în dificultate acum, cu criza asta. E din Tarragona, de acolo, de la tine.”  Dau câteva telefoane, întind fire, aflu într-un sfârșit despre cine este vorba: un băiat din Râmnicu Vâlcea. Adrian Anton pe numele său. Are 34 de ani, locuiește în Spania cu soția și copiii. Este patronul unei firme de transport rapid. Un „paquetero”, așa cum îi numesc spaniolii pe cei care fug pe șosele cu furgonetele pline cu saci și cutii.

L-am convins greu să apară pentru că „nu vrea publicitate”, pentru că „nu-l interesează să se vadă în presă”. „Stăteam în fața calculatorului și am văzut niște români din Anglia că-i ajută pe cei nenorociți de soartă. Am vrut să fac și eu ceva pentru cei de-aici. Asta a fost tot.” – mi-a zis Adrian înainte de discuția noastră pentru acest articol. 

Vreau să se știe că există oameni care sunt capabili să-și rupă din pâine pentru a le da și celorlalți la nevoie. L-am convins să vorbim și să-mi cedeze fotografii doar pentru a arăta că se poate face mult din puținul pe care-l avem. Am vrut să mai împing în opinia publică încă un om despre care nu s-ar fi știut nimic dacă nu aș fi primit un „uațap”. 

Spune-mi ce faci, Adrian? Cum treci prin situația asta, cum ți-e familia? Firma merge la fel ca înainte sau aveți dificultăți? 

Noi suntem bine, nu am motive deocamdată să mă plâng. Copiii cresc, au 3 și 6 ani, suntem toți aici, am două surori cu mine. Mama e și ea lângă noi. Ne menținem încă pe picioare. Am fost loviți puternic de criză. Activitatea firmei mele a scăzut  cam cu 75%, șoferii sunt în șomaj acum. Încerc să-i ajut cum pot pentru că ajutoarele de la guvern vin abia prin luna mai. Cu ce vor trăi până atunci? Dar sunt convins că vom porni din nou motoarele și vor reveni la muncă în curând. Am mai trecut prin criza de acum zece ani și știm să ne ridicăm. Sunt optimist de felul meu. Deși lumea nu mai cumpără online ca înainte pentru că nu mai sunt bani, lucrăm cu Amazon și mergem înainte, cu ajutorul lor continuăm. Acum cărăm materiale sanitare, cutii cu echipamente, trebuie să ne mișcăm foarte repede. Mergem în toată Spania, în special pe ruta Barcelona-Madrid. În 2-3 luni cred că vom accelera iarăși „la blană”. 

Cum arată viitorul apropiat pentru tine? 

Sunt convins, din păcate, că vom păți la fel ca după criza anterioară. La noi, la străini mă refer. Unii ne-au privit urât după aceea. Știi cum e povestea „ați venit și ne-ați luat locurile de muncă”… Oribil, dar va trece și asta. Marile firme de transport vor profita din nou, ca de fiecare dată. Îți dau un exemplu: prin 2008-2009, când a scăzut prețul motorinei, agențiile ne-au luat 1 cent/km. Dar când situația a revenit la normal, când prețurile au crescut la loc, nu l-au mai dat înapoi. Iar pentru noi acel cent de euro înseamnă foarte mult. 

Să trecem la pachetele cu alimente. Cum te-ai hotărât să faci asta? De ce? Povestește-mi despre partea de logistică și despre oamenii care te-au ajutat.

Am văzut că niște români de la Londra s-au unit și au strâns alimente pentru cei cu probleme de acolo. Eu de ce aș fi stat pe canapea? N-am putut, serios. Eu nu mor de foame, încă am ce să mănânc, am o casă, ne e bine, o parte din furgonete încă aleargă. Va fi bine, sunt sigur. Dar alții chiar sunt în mare necaz acum. Și nu-i ajută nimeni. Au rămas fără muncă, nu mai pot plăti chirii, facturi, au copii de crescut. Am aflat și de un român care locuiește pe marginea drumului, într-o rulotă. I-am dus și lui o sacoșă plină cu mâncare. 

De unde bani, Adrian? 

Am scos de două ori bani din buzunar. De două ori câte 1000 de euro. Apoi m-au ajutat prietenii, surorile mele. Am adunat bani chiar și de la amici din Austria. Încă vreo 800 de euro. Am reușit să facem în total 110 pachete consistente: zahăr, ulei, orez, ulei de măsline și de floarea-soarelui, conserve de pește și de carne, paste, ciocolată, biscuiți, compot. Am mers la un român de-al nostru care vinde legume și fructe. Aurel din La Canonja, îl știe lumea pe aici. Ne-a donat 100 de kilograme de cartofi, ne-a dat ceapă și morcovi. Am cumpărat borcane cu fasole și năut, conserve cu suc de roșii, plicuri pentru supă. După care am sunat la un amic, Dan Ancu, pe care l-am întrebat dacă știe oameni care ar avea nevoie de ajutorul nostru. Am vorbit și cu cei doi preoți din Reus și din Tarragona, ne-au dat și ei câteva nume. 

Am încărcat mașina personală, doi prieteni au venit și ei cu mașinile lor, și am împărțit alimentele prin mai multe localități de pe aici: Miami Platja, Montroig, Riudoms, Reus, Cunit, Bonavista, Torreforta, St.Pere I St.Pau. Am făcut totul în garajul meu, acolo am adunat toate produsele și am umplut sacoșele. Am folosit în permanență mănuși și gel sanitar pentru a nu pune în pericol pe nimeni. 

M-a sunat în zilele trecute o doamnă, Alina se numește, și mi-a zis că părinții ei sunt în casă și nu se pot deplasa de mai multe zile. Ea nu-i putea vizita. S-au trezit bătrânii cu mine la ușă și le-am lăsat o sacoșă și lor. Nu vrei să știi cum ți se ridică pielea pe tine în acel moment… Alina, fata lor, face măști de protecție în casă și le donează servicului de ambulanțe din Tarragona. Eu cum aș fi putut să stau cu mâinile în sân în condițiile astea? 

Am dus alimente celor rămași fără muncă, unor femei singure cu copii în grijă, unor bolnavi rămași în casă, la pat. Mâine aș lua-o de la capăt fără probleme. Cât voi mai putea, am să mai strâng bani de la prieteni și voi mai umple câteva zeci de sacoșe. Merită, pe bune! Alții nu au șansa mea. Au fost loviți prea tare de data asta și trebuie să fie cineva alături de ei. 

Acesta e Adrian. Un vâlcean cu care sper să beau o cafea după ce va trece urgia asta. La sfârșitul discuției noastre mi-a zis că are și o cutie cu materiale sanitare. Ar vrea să le doneze. I-am sugerat căminul de bătrâni din Vilaseca, orășelul în care locuiesc. N-am apucat să închid telefonul că a și ajuns acolo. Îl rugasem să facă o fotografie pentru materialul pe care îl citiți acum.

Mulțumesc mult, Adrian Anton. Pentru tot. Pentru că ai acceptat să arătăm și altora că se poate. Anonimatul e bun. Dar nu acum, nu când avem mare nevoie de exemple.