miercuri, 30 octombrie 2024
Informația fără granițe


Avertizare alimentară pentru românii din Spania, o bacterie extrem de periculoasă a provocat decesul unei persoane

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora Știri - vineri, 23 august 2019 Etichete: , , , , , , , ,

Alertă alimentară în Spania, după ce o persoană a murit iar peste 160 au fost depistate cu Listeria – o bacterie periculoasă, care se găseşte în alimente, apă sau sol.

Ministerul Afacerilor Externe avertizează românii care se află sau călătoresc în Spania că au fost înregistrate 161 de cazuri, printre care şi un deces, în urma unui produs alimentar contaminat cu bacteria Listeria. Autoritățile din Spania au alertat organismele europene cu privire la posibilitatea răspândirii acestei infecţii.

- Continuarea după publicitate -

Persoanele care s-au îmbolnăvit au mâncat carne de porc procesată şi ambalată. Autorităţile din Spania au retras produsul de pe piaţă, dar analizează şi alte produse care ar putea fi contaminate cu Listeria.

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei că Departamentul pentru Sănătate şi Familie al Guvernului Autonom din Andaluzia a identificat şi retras de pe piaţă un produs contaminat cu bacteria Listeria monocytogenes, ulterior apariţiei cazurilor de îmbolnăvire ca urmare a consumului de carne de porc procesată şi ambalată, investigând şi alte produse care ar putea fi contaminate cu această bacterie”, anunță MAE, într-o avertizare de călătorie.

Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în sudul Spaniei, în regiunea Andaluzia, respectiv 161 de cazuri. 82 de persoane au fost internate în spital, iar una a decedat, dar guvernul local andaluz spune că numărul cazurilor suspecte de o posibilă infecţie se apropie de 600.