joi, 21 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Avion cu 379 de oameni la bord, cuprins de flăcări la aterizare. S-a ciocnit cu o altă aeronavă

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Știri - marți, 2 ianuarie 2024 Etichete: , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Un avion al companiei Japan Airlines a fost cuprins de flăcări marți, 2 ianuarie, la aterizarea pe Aeroportul Haneda din Tokyo (Japonia), în urma unei coliziuni cu o aeronavă a Gărzii de Coastă, conform postului public japonez de televiziune NHK, citat de Reuters şi AFP.

Toți cei 379 de pasageri și membri ai echipajului au fost evacuați în siguranță. În schimb, 5 din cei 6 membri ai echipajului celeilalte aeronave, care a suferit o explozie, au decedat.

- Continuarea după publicitate -

Imagini transmise de televiziunea publică japoneză au arătat momentul când aeronava a fost cuprinsă de flăcări, în timp ce continua să ruleze pe pistă.

Garda de Coastă a declarat că investighează o coliziune între una dintre aeronavele sale și avionul de pasageri

- Continuarea după publicitate -

Conform primelor informații, cinci din cei șase membri ai echipajului aeronavei care aparținea Gărzii de Coastă au decedat, în timp ce unul a reușit să se salveze.

Avionul Gărzii de Coastă japoneze implicat în coliziune avea la bord ajutoare pentru sinistrații de la cutremurul care a lovit Japonia pe 1 ianuarie, în urma căruia peste 50 de persoane și-au pierdut viața.

Un reprezentant al Aeroportului Haneda a anunțat că toate pistele au fost închise în urma incidentului.

Japan Airlines a transmis că incendiul a avut loc pe zborul 516 Japan Airlines de la New Chitose din Hokkaido la Haneda. Aeronava care a luat foc era un avion de pasageri Airbus 350 de ultimă generație al Japan Airlines.