Doi șoferi români de TIR care făceau curse spre Spania și Germania prinși cu imigranți clandestini ascunși printre marfă
Nouă cetățeni străini care încercau să treacă ilegal frontiera României cu Ungaria pentru a ajunge în țările din Vestul Europei au fost prinși de polițiștii de frontieră români de la vama Nădlac II în timp ce se ascundeau printre marfa transportată de două TIR-uri care făceau curse spre Spania și Germania. Cei doi șoferi sunt anchetați acum pentru trafic de migranți, informează Poliția de Frontieră Română (PFR) printr-un comunicat de presă trimis redacției noastre.
„În data de 21.10.2020, în jurul orei 14.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 30 de ani, conducând un ansamblu rutier, format din cap tractor şi semiremorca, ambele înmatriculate în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din cupru, pe ruta România – Spania”, se arată în comunicat.
„În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, trei cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul Sectorului P.F. Nădlac pentru cercetări, unde, în urma verificărilor poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt trei bărbaţi din Afganistan, cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani, care au documente de solicitanţi de azil eliberate de autorităţile din ţara noastră”, au mai adăugat polițiștii de frontieră.
La mai puțin de 24 de ore după aceea, un alt șofer român de TIR a fost descoperit că transporta imigranți clandestini, acesta fiind oprit în același punct de trecere al frontierei pentru controlul de rigoare.
„În data de 22.10.2020, în jurul orei 06.50, la acelaşi punct de frontieră, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară un cetăţean român, în vârstă de 45 de ani, conducând un automărfar, încărcat cu piese auto, pe ruta România – Germania. În urma controlului amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi în compartimentul marfă, şase cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 15 si 28 ani”, mai precizează PFR.
Atât imigranții clandestini din primul caz, cât și cei din al doilea caz, au declarat că voiau să treacă ilegal granița în Ungaria pentru a ajunge în țările din Vestul Europei. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la încălcarea regimului frontierei de stat față de cetăţenii străini depistaţi ascunşi în mijloacele de transport, respectiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru şoferi, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.