Iohannis: ministrul afacerilor externe promite că votul în diaspora va fi mult mai bine organizat
Cu ocazia lansării cărții „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, care a avut loc la The Liederkranz din New York, SUA, președintele Klaus Iohannis a afirmat că are promisiunea ministrului afacerilor externe din România că votul în diaspora va decurge mult mai bine la alegerile prezidențiale din noiembrie, în comparație cu cele europarlamentare din mai, din acest an.
La eveniment a fost prezentă și Ramona Mănescu, iar președintele a răspuns unor întrebări despre votul din diaspora din acest an, dar și despre modul în care a decurs întrevederea cu președintele SUA, Donald Trump.
„Am văzut că la europarlamentare, unde participarea a fost senzaţional de bună – poate şi datorită referendumului pe care l-am convocat în paralel cu europarlamentarele – lucrurile nu au funcţionat aşa cum ar fi trebuit şi cum ne-am imaginat că vor funcţiona. După care, folosind rezultatul referendumului, iar s-a lucrat pe legislaţia specifică şi s-au găsit câteva soluţii. Am promisiunea fermă de la doamna ministru al afacerilor externe, care este aici, că lucrurile vor fi mult, mult mai bine organizate de această dată în secţiile de vot din diaspora. Sper să fie aşa, pentru că altfel s-ar crea impresia în diasporă că nu se poate vota şi ar fi foarte păcat. Sunt voturi extrem de importante, orice vot e important. (…) E imposibil să construim un viitor aşa cum ni-l dorim fără să votăm. Şi avem un exemplu de ce se întâmplă dacă nu votăm. În decembrie 2016 foarte mulţi români au spus că nu au ce vota şi că lucrurile, oricum, nu se pot îmbunătăţi şi am avut o participare foarte slabă. Rezultatul îl ştim: guverne foarte slabe care sunt şi în acest moment în funcţiune”, a spus Iohannis.
Totodată, președintele și-a exprimat dorința de a vedea mai mulți români din străinătate care aleg să se întoarcă acasă și a spus că acest lucru ar însemna o bogăție imensă pentru țara noastră.
„Este ţara noastră, este patria noastră. Ştiu că foarte mulţi au plecat fiindcă nu s-au mai descurat în ţară sau au fost persecutaţi politic în timpul regimului comunist. Dar foarte mulţi români au plecat şi după Revoluţie, nemulţumiţi fiind de evoluţia lucrurilor în România. Unii au plecat probabil fiindcă acasă nu şi-au găsit de lucru sau nu şi-au găsit de lucru ce şi-au dorit. Potrivit unor statistici peste 4 milioane de români trăiesc în afara ţării, o diasporă foarte mare. Este un potenţial enorm şi pentru România. Dacă o bună parte dintre românii care au plecat din varii motive s-ar întoarce în ţară, ar fi o enormă bogăţie pentru România. Oameni care sunt bine calificaţi, oameni care cunosc lumea şi ar fi o evoluţie senzaţional de pozitivă pentru noi”, a mai adăugat președintele.
Referitor la discuția dintre el și Trump, Iohannis a spus că la întrevedere a participat întreg guvernul SUA și că „în acest fel am reuşit să punem pe tapet cam toate problemele importante în această etapă”.