Un microbuz cu români care se întorceau din străinătate a căzut într-o groapă adâncă de 3 metri
Un microbuz cu muncitori care se întorceau din Germania a căzut într-o groapă adâncă de aproape trei metri. Accidentul a avut loc în zorii zilei de joi, 8 iulie, pe o porțiune de drum aflat în lucru, într-o localitate din Maramureș. Șoferul şi patru pasageri au fost răniţi, doi dintre ei fiind în stare gravă.
În microbuzul care venea din Germania se aflau șoferul și 4 pasageri, cu vârste cuprinse între 18 ani și 36 de ani.
Microbuzul se deplasa pe un tronson de drum din comuna Gârdani, pe o porțiune de șosea care se află în curs de reabilitare și nu este iluminată. Conducătorul auto nu ar fi observat că nu mai are unde să înainteze și a plonjat cu vehiculul de la aproape trei metri.
O femeie a declarat pentru Pro TV: „De vreo 2-3 ani se lucrează și tot așa îi drumul. Se întorceau de la Germania de la căpșuni și ne-a dat telefon să venim mai repede că o făcut accident. Am întrebat că cum s-a întâmplat și a zis că n-a văzut indicatoare și a crezut că-i tot drum și a sărit tot aici.”
„Au ieșit singuri, numai că la doi erau rupte picioarele și restul au ieșit”, a declarat o rudă a unui pasager din microbuz. „Din cauza drumurilor, n-a fost semnalizat, nimic, o baliză la 1-2 metri vă dați seama. Toate drumurile sunt așa. Cumnatul a fost în mașină de nu îl oprea ferbetoanele alea nu mai trăia niciunul. Sunt în stare gravă, la doi picioarele rupte, la unul bazinul. ”
VIDEO aici.
Marcel Sinkulici, de la ISU Maramureș a declarat despre accidentul respectiv: „La ajungerea la fața locului au rezultat 5 victime conștiente și au fost transportate de echipajele SAJ și de Prim Ajutor la UPU Baia Mare.”
Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă.