Zidar din Spania: „Îți rupi spatele pentru 1.200 de euro pe lună. Vin oameni din afară, pentru că cei de aici nu mai vor să lucreze în construcții”

Un zidar din Spania, cu experiență, a dezvăluit ce salariu are în 2025 și a tras un semnal de alarmă asupra unei „crize” care afectează sectorul construcțiilor: venituri mult mai mici, condiții de muncă dure și o generație tânără care nu mai vrea să urmeze această meserie.

Interviul, realizat de influencerul Adrián G. Martín, îl are ca protagonist pe Pascual, șef de șantier și fiu de zidar, care descrie cum s-a schimbat profesia în ultimii ani.

Sectorul construcțiilor, odinioară motorul care susținea mii de familii, se confruntă astăzi cu un deficit dublu: pe de-o parte lipsesc locuințele necesare, pe de alta lipsește mâna de lucru calificată pentru a le construi.

Pascual spune că meseria „s-a devalorizat” și că, din cauza salariilor mici, devine tot mai puțin atractivă pentru tineri, relatează El Confidencial

„Îngheți de frig, te topești de cald, îți rupi spatele… La final, toți suntem terminați”, mărturisește zidarul în timp ce merge prin șantierul unde lucrează el și echipa sa.

El descrie efortul fizic zilnic: „Sunt zile în care trebuie să mutăm între 50 și 100 de saci, iar fiecare sac cântărește 25 de kilograme. Înainte cântăreau 50, dar reglementările i-au limitat, fiindcă era o nebunie pentru spate.”

Munca este constantă, adaugă el: „Toată ziua stai aplecat, ridici greutăți, și când ajungi acasă, cel mai tare te dor genunchii și spatele.”

Nemulțumirea principală pe care o exprimă Pascual este legată de salarizare. Potrivit lui, „înainte de criză, un zidar putea câștiga 3.000 sau 4.000 de euro pe lună, dar acum, cu noroc, iei 1.200 de euro.”

În cel mai bun caz, „un muncitor calificat poate lua între 1.500 și 1.600 de euro, iar un șef de echipă, cel mult 1.800.”

El compară apoi meseria cu alte ocupații: „Un mecanic îți cere 34 sau 40 de euro pe oră, dar un zidar nu primește mai mult de 20 și ceva, iar munca noastră e mult mai periculoasă.”

Riscurile de pe șantier sunt reale, spune Pascual: „Este o meserie periculoasă. Dacă nu știi ce faci sau nu iei măsuri de precauție, îți pui viața în joc. Schele, polizoare, compresoare… poți avea un accident grav în orice moment.”

El își amintește că, deși condițiile de siguranță s-au îmbunătățit, consecințele efortului rămân: „înainte, toți gletuitorii și zidarii ajungeau cu spatele distrus.”

Un efect imediat al acestor realități este lipsa unei noi generații de meseriași:

„Nu mai sunt tineri spanioli care să vrea să fie zidari”, afirmă Pascual. „Văd că majoritatea preferă alte locuri de muncă, unde câștigă la fel sau mai bine și nu își distrug spatele.”

Pe șantierul său, majoritatea muncitorilor sunt imigranți: „De obicei, vin oameni din afară, pentru că cei de aici nu mai vor să lucreze în construcții. Lipsesc profesioniști care chiar știu meserie.”

Pascual explică și motivele pentru care tinerii evită ucenicia: „Înainte, când începeai, lucrai ca necalificat, aproape gratis, doar ca să înveți meseria. Acum nimeni nu vrea să facă acel efort. Tinerii vor să înceapă câștigând ca un meseriaș, dar nu știu nici măcar să pună o cărămidă.”

El avertizează asupra consecințelor: „Dacă nu le ușurezi tinerilor procesul de învățare, meseria moare. Dar nici pentru patroni nu este rentabil să angajeze pe cineva care încă nu produce, cu toate costurile pe care asta le implică.”

Interviul lui Adrián G. Martín cu zidarul spaniol ilustrează tensiunea dintre o profesie cu o istorie îndelungată în Spania și realitățile economice și sociale ale anului 2025: salarii substanțial mai mici decât în trecut, muncă fizică extremă și dificultăți de transmitere a meseriei către noile generații.

Pentru sector, provocarea imediată este să găsească modele care să facă meseria mai atractivă și sustenabilă — atât pentru muncitori, cât și pentru angajatori.