Trei medici români, s-au întors din străinătate ca să salveze vieți la ei acasă. „Am triplat numărul de cazuri tratate”

La doar 35 de ani, medicul neurolog Răzvan Radu a ales să lase în urmă confortul profesional din Franța și să se întoarcă acasă, pentru a schimba în bine viețile pacienților români.

Format la Spitalul Universitar de Urgență București și specializat apoi timp de doi ani într-unul dintre cele mai mari centre de tratament al accidentului vascular cerebral din lume, la Montpellier, el spune că în România simte cu adevărat că poate face diferența.

Potrivit ProTV, de când s-a întors în țară, dr. Răzvan Radu a reușit să dea un impuls major rețelei de tratament pentru pacienții cu accident vascular cerebral (AVC) de la Spitalul Universitar.

„În Franța, dacă nu eram eu într-o gardă să tratez un AVC, acel AVC în mod cert s-ar fi tratat de către altcineva, pentru că ei aveau un sistem, erau 7-8 într-o echipă. În doi ani de când m-am întors în țară am triplat numărul de cazuri tratate la nivelul spitalului Universitar și am reușit să deschidem centre noi”, explică medicul, subliniind că nu este doar „încă un om în sistem”, ci o piesă importantă într-un mecanism care abia acum începe să se pună în mișcare.

Povestea lui nu este singulară. Tot mai mulți medici români aleg să revină acasă, deși îi așteaptă un sistem de sănătate aflat în suferință, cu secții aglomerate și gărzi istovitoare. Vin însă cu experiență, cu dorință de schimbare și, mai ales, cu speranță că România medicală se poate reconstrui prin oameni.

Pentru viața pacienților cu AVC luptă, zi de zi, și medicul Dan Mihoc, medic primar de radiologie intervențională. După zece ani de muncă la Spitalul Universitar din Strasbourg, el conduce de doi ani secția de radiologie intervențională a Spitalului Județean de Urgență din Oradea.

„Niciodată nu am regretat faptul că am venit, frustrări mai sunt uneori, dar per total nu regret faptul că m-am întors”, mărturisește acesta.

El subliniază că, în privința dotărilor, Oradea a recuperat spectaculos: „Ca infrastructură și ca dotare s-a realizat. În momentul de față avem o dotare la nivel european și poate chiar mai bună decât aveam în Franța la momentul respectiv”.

Un alt exemplu este cel al Loredanei Popescu, medic care s-a întors în țară după 13 ani petrecuți în Germania. Acolo s-a format ca medic internist și specialist în diabet, însă la întoarcerea în România nu i-au fost recunoscute toate stagiile de pregătire, iar supraspecializarea în diabet nu i-a fost acceptată.

În prezent, face din nou rezidențiat. „Provocare aici a fost să mă ajut de experiența acumulată în Germania, chiar dacă uneori nu am tot ce-mi trebuie, chiar dacă supraspecializarea în diabet nu mi-a fost recunoscută. Și sunt convinsă că după ce voi termina acest rezidențiat voi aduce un beneficiu major prin experiența acumulată”, spune ea, hotărâtă să transforme frustrarea birocratică într-un câștig pentru pacienți.

Acești medici afirmă clar că nu s-au întors pentru confort, siguranță sau bani. Motivația lor este una profund umană și morală: dorința de a întoarce pacientului român ceva din ceea ce au învățat și au practicat în străinătate.

„S-au întors aici pentru a oferi și a întoarce către pacientul român ceva din ce au învățat și din ce au profesat în străinătate. Sunt colegi care vor face… și care fac de fapt ca România medicală să conteze”, subliniază prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din România.

În spatele acestor povești de curaj se află însă și o realitate dureroasă: multe secții din spitale au fost nevoite să se închidă din lipsă de medici, iar în unele județe nu pot fi asigurate gărzile pentru anumite specialități.

În același timp, mii de medici români profesează peste hotare, unde sistemele de sănătate sunt mai stabile și mai previzibile. De multe ori, sistemul medical din România, reticent la schimbări, nu îi vede pe cei întorși ca pe un câștig, ci ca pe o amenințare, pierzând astfel o șansă uriașă de modernizare.

Și totuși, drumul lor înapoi acasă arată că schimbarea este posibilă. În secțiile aglomerate, în gărzi lungi și nopți nedormite, acești medici demonstrează că întoarcerea în România poate fi, uneori, cel mai curajos și mai vindecător gest – atât pentru ei, cât și pentru pacienții lor.