Badantele românce care îngrijesc bătrâni în Italia, Spania, Austria și Belgia: despre salarii, condiții de muncă și sacrificii

Departe de România, îngrijirea persoanelor vârstnice le oferă multor femei posibilitatea de a-și susține familiile, dar vine uneori cu un preț greu de suportat. Patru românce vorbesc despre experiențele lor și despre diferențele întâlnite în țările în care au ales să muncească.

Româncele care îngrijesc persoane vârstnice în Italia, Spania, Austria și Belgia au experiențe diferite în privința salariilor, a contractelor de muncă și a relației cu angajatorii. Dincolo de condițiile întâlnite în fiecare țară, mărturiile acestor femei arată cât de mult le pot influența viața această profesie, despărțirea de cei dragi și încercarea de a-și construi un viitor mai bun.

Există îngrijitoare românce care și-au găsit locul în familiile pentru care lucrează, dar și femei care povestesc despre lipsa odihnei, salarii insuficiente, tratamente umilitoare și dificultatea de a-și apăra drepturile.

Brândușa, Claudia, Gabriela și Elena descriu, fiecare din perspectiva propriei experiențe, condițiile în care își desfășoară activitatea îngrijitoarele din cele patru țări.

Italia: De la frig și foame, la un bătrân care a tratat-o ca pe propria fiică

Brândușa a ajuns în Italia în anul 2007, când datoriile acumulate la bancă au determinat-o să caute o soluție pentru a-și achita mai repede ratele.

Primul loc de muncă i-a adus însă o experiență dificilă. Bătrânul de care trebuia să aibă grijă nu îi oferea condiții corespunzătoare, iar femeia a fost nevoită să suporte frigul și foamea timp de aproximativ două luni.

Tot acolo, împrejurările au obligat-o să învețe limba italiană, deoarece nu primea ceea ce solicita dacă nu reușea să se exprime în limba gazdei.

După ce a renunțat la acel loc de muncă, Brândușa a început să îngrijească un alt vârstnic, alături de care a avut parte de o experiență complet diferită.

„Am plecat de la el și am nimerit la un alt bătrân care a fost ca un tată pentru mine, o persoană specială.”

Românca vorbește însă și despre dificultățile pe care le întâmpină îngrijitoarele din Italia, în special cele care locuiesc permanent în casa persoanei asistate.

Din experiența sa, salariile nu răsplătesc întotdeauna efortul depus, iar obținerea unui contract de muncă poate deveni o problemă. Ea susține că unii angajatori preferă să folosească personal fără forme legale pentru a evita plata taxelor.

Situația este mai ușor de suportat pentru femeile care au familia aproape și lucrează numai în timpul zilei. În schimb, cele care împart locuința cu bătrânul îngrijit pot ajunge să nu aibă suficient timp pentru odihnă sau pentru propria viață.

La toate acestea se adaugă despărțirea de familie, care, în cazul unor îngrijitoare, se prelungește până la următoarea vizită anuală în România.

Brândușa spune că întâlnește frecvent românce care își petrec puținele momente libere discutând despre problemele de la serviciu și despre faptul că munca lor nu este apreciată.

Deși a cunoscut și italieni generoși, ea consideră că relația dintre angajatori și îngrijitoare este adesea dominată de aspectele financiare. „Dacă îți ceri drepturile ești poftit să îți cauți de muncă în altă parte, cam așa stau lucrurile.”

Spania: Salarii mici și îngrijitoare care își plătesc singure câteva ore de libertate

Claudia descrie o altă realitate, întâlnită de româncele care lucrează ca îngrijitoare de bătrâni în Spania.

În mărturia ei, veniturile oferite pentru această activitate sunt uneori de numai 600 de euro, iar cele care găsesc condiții mai avantajoase pot ajunge la 800 de euro.

Sumele sunt prezentate de Claudia ca exemple din experiența sa, nu ca niveluri salariale valabile pentru toate îngrijitoarele din Spania.

Una dintre problemele semnalate de ea este felul în care unii angajatori consideră că orele petrecute noaptea în locuința persoanei asistate nu ar trebui plătite ca timp de muncă.

„Au fost cazuri în care copiii bătrânei au pus problema, că 600 de euro e ok pentru că noaptea îngrijitoarea doarme, nu muncește.”

În realitate, explică românca, îngrijitoarea poate fi trezită în repetate rânduri pentru a administra medicamente, a face injecții sau a răspunde solicitărilor bătrânului.

Din acest motiv, femeile care acceptă să locuiască la domiciliul persoanei asistate pot avea dificultăți în a-și separa viața personală de responsabilitățile profesionale.

Claudia cunoaște chiar o îngrijitoare care, pentru a beneficia de câteva ore libere duminica, plătește din propriul salariu o altă femeie care să o înlocuiască.

„Este o muncă foarte stresantă pentru care, dacă nu ești pregătit, te afectează psihic considerabil.”

În privința contractelor, situațiile diferă de la un angajator la altul. Unele îngrijitoare lucrează cu forme legale, în timp ce altele acceptă locuri de muncă fără contract.

Claudia precizează că există și familii care oferă salarii corespunzătoare și respectă timpul liber al angajatelor, însă, din ceea ce cunoaște ea, asemenea situații sunt mai puțin întâlnite.

Nemulțumirea sa principală rămâne diferența dintre responsabilitățile asumate și remunerația primită.

Austria: Respectul reciproc și adaptarea la obiceiurile persoanelor îngrijite

Experiența Gabrielei în Austria este diferită de cele prezentate de Brândușa și Claudia.

Românca povestește că îngrijitoarele sunt cunoscute sub denumirea de „Pflegerinnen” și pune un accent deosebit pe respectul dintre angajat și persoana asistată.

„În Austria suntem tratate așa cum tratăm și noi la rândul nostru”, explică ea.

Gabriela consideră că îngrijirea unei persoane bolnave presupune și acceptarea obiceiurilor sale, chiar dacă acestea pot fi diferite de cele cu care lucrătoarea este obișnuită.

În ceea ce privește relațiile cu familiile austriece, femeia nu face o distincție categorică între oamenii din Austria și cei din România, fiind de părere că în ambele țări există persoane cu comportamente diferite.

Ea descrie și condițiile în care lucrează româncele pe care le cunoaște, afirmând că acestea au forme legale de desfășurare a activității.

„Nu lucrăm la negru, toate avem acte în Austria. Salariile sunt în funcție de caz și zone dar știți cum e, nemulțumitul niciodată nu poți să îl mulțumești.”

Dincolo de relația cu angajatorii, adaptarea la viața din Austria poate aduce alte dificultăți. Pentru unele femei, alimentația reprezintă un obstacol, în timp ce altele întâmpină probleme din cauza limbii germane.

Gabriela consideră că româncele care trăiesc și muncesc în străinătate ar trebui să respecte țările care le găzduiesc și să manifeste aceeași considerație pe care o așteaptă din partea celorlalți.

În privința unei eventuale întoarceri definitive în România, ea leagă această decizie de îmbunătățirea condițiilor de trai din țară.

Femeia și-ar dori ca veniturile obținute acasă să permită un trai decent, fără incertitudinea zilei de mâine, însă nu crede că această schimbare se va produce prea curând.

Belgia: Un salariu bun nu înseamnă întotdeauna și o viață ușoară

Elena lucrează în Belgia și spune că, deși este mulțumită de remunerația primită, viața de îngrijitoare presupune și aici numeroase compromisuri.

„În primul rând, vă spun că lucrez cu un contract, nici vorbă nu este de bani la negru. Salariile sunt destul de bune, dar… parcă suportăm cam multe pentru banii ăștia.”

Românca lucrează exclusiv în timpul nopții și beneficiază de timp liber, astfel că, din acest punct de vedere, nu are motive de nemulțumire.

Relațiile cu oamenii pot fi însă dificile. Elena a întâlnit atât belgieni amabili și înțelegători, cât și persoane care îi desconsideră activitatea. Ea vorbește inclusiv despre experiențe marcate de atitudini rasiste.

La începutul șederii sale în Belgia, femeia a avut mari probleme de adaptare. Clima ploioasă, vântul, dificultatea de a învăța limba și relațiile mai distante cu oamenii au făcut-o să se gândească în repetate rânduri la plecare.

Elena își amintește că, în urmă cu șapte ani, își pregătea adesea bagajele, hotărâtă să renunțe la viața din Belgia. Soțul și copilul au fost cei care au determinat-o să rămână.

Între timp, lucrurile s-au schimbat. Copiii merg la școală, familia s-a obișnuit cu viața din Belgia, iar ideea unei întoarceri apropiate în România nu o mai atrage la fel de mult.

Deși continuă să îi fie dor de țară, Elena a început să aprecieze și aspectele pozitive ale vieții pe care și-a construit-o în străinătate.

Patru țări, experiențe diferite și sacrificii care se repetă

Mărturiile celor patru românce evidențiază atât deosebiri privind condițiile de muncă, cât și dificultăți comune femeilor care îngrijesc persoane vârstnice departe de România.

În Italia și Spania, Brândușa și Claudia vorbesc despre remunerații insuficiente, probleme legate de contractele de muncă și epuizarea provocată de îngrijirea permanentă a bătrânilor.

Gabriela, din Austria, descrie un mediu în care pune accent pe respectul reciproc și pe adaptarea la nevoile persoanei asistate, în timp ce Elena, din Belgia, apreciază salariul și programul său, dar amintește de dificultățile de integrare și de comportamentul unor angajatori.

Experiențele lor individuale nu descriu însă în mod obligatoriu situația tuturor îngrijitoarelor din aceste țări.

Dincolo de diferențe, cele patru povești au un element comun: încercarea de a găsi un echilibru între munca depusă pentru bunăstarea altora și propriile nevoi.

Pentru unele românce, plecarea în străinătate a fost determinată de datorii sau de dorința de a-și sprijini copiii. Pentru altele, anii petrecuți departe de casă au transformat o soluție temporară într-o viață construită alături de familie într-o altă țară.

În spatele salariului lunar se află însă ore de muncă, nopți întrerupte, efort fizic și emoțional, dar și dorul de cei dragi.

Iar pentru femeile care continuă să îngrijească bătrânii altor familii, speranța unui trai mai bun trebuie împăcată în fiecare zi cu grija pentru propria sănătate, demnitate și viață personală.