vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Anunțul companiei Wizz Air: mai multe zboruri vor fi suspendate până pe 28 mai inclusiv

Scris de: Daniela Stoica , înv Din România În evidență Prima pagină Știri - vineri, 15 mai 2020 Etichete: , , , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, a anunțat astăzi că mai multe zboruri din și spre România vor rămâne suspendate ca urmare a prelungirii restricțiilor de călătorie introduse de autoritățile române. În consecință, rutele spre Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Italia, Spania, Olanda și Marea Britanie vor fi suspendate până pe 28 mai inclusiv, se menționează într-un comunicat sosit pe adresa redacției noastre.

De asemenea, redeschiderea bazei Wizz Air de la Aeroportul Timișoara este decalată pentru 29 mai.

- Continuarea după publicitate -

Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informați automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil. Clienții vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziția de produse și servicii Wizz Air. Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – și vor fi informați despre pașii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienții vor putea primi doar 100% din suma achitată inițial.

Pasagerii care și-au făcut rezervările prin intermediul agențiilor de turism – inclusiv agențiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenția de unde și-au cumpărat biletele.

Wizz Air își cere scuze pentru inconvenientele pe care le pot produce aceste restricții de călătorie clienților și îi asigură că siguranța și binele pasagerilor și ale echipajului rămân principalele priorități ale companiei.