„Am pierdut cei mai frumoși ani ai tinereții printre străini”. Părerile românilor din diaspora care vor să revină definitiv în țară
Tot mai mulți români care au locuit o perioadă în străinătate iau în considerare revenirea în țară pentru a-și petrece anii de bătrânețe într-un mediu familiar. Această decizie aduce cu sine atât provocări, cât și satisfacții, iar fiecare persoană trebuie să ia în considerare mai multe aspecte înainte de a face acest pas important.
Unul dintre aspectele esențiale în luarea acestei decizii este dorința de a trăi o viață activă și apropiată de natură.
Dacă te simți atras de liniștea și frumusețea peisajelor rurale, atunci întoarcerea într-un sat sau într-o zonă rurală ar putea fi o opțiune potrivită. Mulți români care au ales să se întoarcă în țară au constatat că traiul în mediul rural poate oferi o calitate a vieții superioară, chiar și cu resurse financiare limitate.
Recent, în grupul Mutat la țară – viața fără ceas, un român care în prezent se află cu familia în Marea Britanie a scris:
„De vreo 17 ani am lăsat România și trăim în UK destul de bine aș zice eu. Am venit aici pentru copii și zic eu că am reușit, căsătoriți la casele lor cu slujbe bune și tot cum am visat. Problema este că nu mai vor nici în vacanțe să meargă în România. Noi am cumpărat acum 5 ani o casă bătrânească în satul bunicilor mei pe valea Siretului la vreo 12 km de Bacău, unde am vrea să ne întoarcem și să ne trăim bătrânețile.
De meserie sunt sudor, dar am lucrat ani buni pe șantier. Soției îi place să cocheteze cu grădinăritul și iubește animăluțele. Eu am 56 de ani și soția 54, peste 4 ani am vrea să ne retragem, cu ceva economii consistente și posibilități de pensionare.
Întrebarea mea este pentru cei care ați făcut pasul ăsta… se merită, cum v-ați descurcat cu sănătatea, cu lucrul pe lângă casă, singuri, fără prea mare ajutor, copiii nu se întorc cu noi. Condițiile sunt: curent în casă, apă curentă, canalizare, grădină mare ca în palmă cu carnet si mașină.”
„Noi ne-am întors în România de un an, am locuit 21 de ani în Spania, acești ani au fost trăiți muncind. Comparația este următoarea: în România se trăiește bine la țară, cu puțini bani, iar în Spania nu poți să trăiești fără ceas. Concluzia: am pierdut cei mai frumoși ani ai tinereții printre străini.”, a fost răspunsul unei persoane.
O persoană care s-a întors după 25 de ani de muncă în Statele Unite ale Americii a scris:
„Noi am revenit după 25 de ani în America. Găsesc România MINUNATA!!! Și o să îți explic de ce. Noi nu mai venim să avem de a face cu autoritățile decât că plătim impozit la casă. Prețurile sunt acceptabile, am mobilat toată casa în două zile, am găsit meșteri să ne ajute, oameni harnici și pricepuți. Am o lună de când umblu pe la doctori (la cabinete private că nu am asigurare), am cheltuit 1000 de dolari, dar efectiv m-am scanat din cap până în picioare.
Am întâlnit medici buni, cabinete moderne și spitale ( Arcadia – Bârnova, Recuperare) de nu mi-a venit să cred, cum nici în America nu am văzut! Cât despre mâncare… of of of, nu am cuvinte, mănânc într-una!
Consider că viața în Româina la acest moment pentru noi, cei care am trăit între două lumi este excelentă! Apropo, nici copiii mei nu mai vor în România sub nici o formă, dar consider că fiecare avem o viață a noastră și trăim acolo unde ne este nouă bine, că până la urmă doar o viață avem!”
Așadar, revenirea în România poate fi o alegere cu multiple aspecte de luat în considerare, iar fiecare persoană trebuie să ia în considerare propriile priorități și dorințe. Este important să se efectueze o cercetare temeinică a zonei în care se dorește întoarcerea și să se ia în considerare aspecte precum infrastructura, serviciile medicale, posibilitățile de ocupare a timpului liber și conexiunile sociale.
Pe de altă parte, sunt românii care după mulți ani trăiți în străinătate nu mai văd România ca un loc de întoarcere la pensie, ci ar prefera Spania sau Italia:
„O căsuță pentru pensionare undeva pe coastele Spaniei sau Italiei. Clima e și mai blândă și vă scoateți umezeala din oase acumulată în UK. Și garantez că și copiii vor veni mult mai des în vacanțe. Cine n-ar veni de fapt? Eu unul cam asta as face. România rămâne loc natal. Acasă e doar un sentiment. Sincer, sunt obosit când vin din România. Chestia cu încărcatul bateriilor nu mai merge. Succes oriunde!”
În final, fiecare persoană este responsabilă de propria fericire și de crearea unei vieți împlinite indiferent de locul în care alege să trăiască.